Viața mea a devenit un calvar lângă omul de care am jurat că voi rămâne alături, până când moartea ne va despărți. Sunt agresată fizic și psihic de soțul meu, care a devenit alcoolic.
Când ne-am căsătorit, în urmă cu opt ani, nu părea să aibă vreo problemă cu dependența de alcool. Mai consuma uneori, la petreceri sau diferite ocazii, dar nu părea să fie dependent. Asta însă s-a schimbat în timp, pas cu pas. Dacă la început bea doar la ocazii speciale sau la petreceri, după un timp, când au început să apară discuții între noi, a început să bea de câte ori ne certam sau se enerva. Acum așa își începe ziua: cu un pahar de vodcă, apoi pe parcurs mai ia câteva pahare. Până seara e beat, iar asta se întâmplă zi de zi. Rareori are perioade de câteva zile în care spune că îl doare capul său că îi e rău și după paharul de vodcă de la micul dejun, se oprește. Dar își revine și o ia de la capăt.
Sunt agresată psihic și fizic de soțul meu, care a devenit alcoolic
Dar nu e doar atât. În afară de faptul că bea, are un comportament violent, e agresiv nu doar fizic, ci și psihic. Face crize de gelozie doar dacă ies din casă, chiar dacă merg după pâine. I se pare că mă duc să mă întâlnesc cu cineva. Dacă stau de vorbă cu vreun vecin, o ia razna. Pot să dau bună ziua, dar cu capul în pământ și fără să privesc persoana în ochi. Mă terorizează psihic și fizic. Dacă i se pare că am depășit limitele impuse de el, nu are nicio reținere să mă lovească. Chiar și de față cu cei doi copii.
Cel mai mare, care acum are șase ani, a început să facă crize de epilepsie. Nici el, nici fratele lui, nu au scăpat de furia lui. Când le-a dat câte o palmă nu am intervenit, dar când pe cel mare l-a lovit cu capul de masă, am vrut să-l apăr pe copil și am intervenit. Atunci m-a lovit cel mai tare. Nu eram sigură că mai scap vie din mâna lui, dar băiatul cel mare a țipat tare și a venit un vecin, care a auzit scandalul. S-a domolit puțin, dar nu i-a permis vecinului să intre în casă, l-a oprit la ușă. L-am auzit pe vecin amenințând că va chema poliția dacă nu îl lasă să intre și dacă mai aude țipete la noi în casă.
O palmă mi se pare ceva firesc
De atunci, nu m-a mai lovit chiar așa de tare încât să-mi fie teamă că mă omoară, dar am mai primit câte o palmă. Am ajuns să nici nu le mai iau în seamă, câte o palmă mi se pare că e ceva ușor de suportat. Firesc. Ceea ce mă îngrijorează însă este băiatul cel mare, care a început să facă aceste crize de epilepsie. Am fost cu el la medic, am făcut o mulțime de analize, iar medicul ne-a prescris un tratament. Dar pe lângă asta, copilul are nevoie de un mediu liniștit. Ne-a recomandat să-l menajăm, să-l ținem departe de certurile noastre în familie sau stări de tensiune. Bietul copil, cum să-l menajez, când ăsta este modul nostru de viață. Cel mic, de patru ani, nu pare chiar atât de sensibil, dar și el plânge de câte ori ne aude certându-ne.
Mi-e teamă să plec de lângă el
Viața mea e un coșmar lângă el, însă nu știu unde aș putea pleca. În plus, nu aș vrea ca cei doi copii ai mei să crească fără părinți, cum am crescut eu. Toată viața am fost prin centre de plasament și cămine de copii. Lângă el am simțit pentru prima dată că am un cămin, o familie adevărată. Nici nu aș avea unde să mă duc, în cazul în care aș vrea să-l părăsesc. Pe de altă parte, mi-e teamă să-l părăsesc pentru că știu că nu ar accepta. Acum, viața mea a devenit un coșmar, sunt agresată psihic și fizic de soțul meu, care a devenit alcoolic.
