Satul din România unde Prințul Charles deține o casă. Este un loc extraordinar, apreciat pentru frumusețea lui

Satul din Romania unde Printul Charles detine o casa

Satul din România unde Prințul Charles deține o casă. Deși are doar câteva sute de locuitori, Viscri abundă de turiști, mai ales în sezonul cald, când oameni din întreaga lume vin să îi calce pe urme prințului moștenitor al coroanei britanice. În urmă cu mai bine de două decenii, fiul Reginei Elisabeta a II-a a decis să cumpere o casă în micuța localitate transilvăneană. Acum, locuința Prințului de Wales este o adevărată atracție turistică.

Viscri, satul din România unde Prințul Charles deține o casă

În inima țării, în comuna Bunești, din județul Brașov, într-un peisaj colinar, își răsfiră maiestuos cele câteva străduțe ale sale, satul Viscri. Aici, timpul parcă s-a oprit în loc. Deși pare ruptă de vremurile moderne, localitatea compensează prin frumusețeau autentică a peisajului tipic Podișului Transilvaniei. Casele localnicilor, construite în stil săsesc, unele dintre ele cu o istorie chiar de sute de ani, te farmecă încă de la prima privire.

După Revoluție, sașii care stăteau aici și-au părăsit casele și au luat calea Occidentului, iar în anii care au urmat satul a devenit aproape pustiu. În ultimii ani însă, micuța localitate brașoveană a cunoscut o dezvoltare continuă.

La acest fenomen a contrinbuit din plin și Prințul Charles, cel care, în 1998, a decis să își cumpere o casă tradițională. Feremecătoarea locuință de la numărul 163 a fost construită parțial în 1777. După ce a intrat în posesia Prințului de Wales a trecut printr-un lung și minuțios proces de restaurare.

Mii de turiști vin an de an aici

Acum, locuința moștenitorului coroanei britanice se numără printre atracțiile turistice ale zonei. În Viscri nu sunt mai mult de 500 de locuitori, însă numărul turiștilor care vin să vadă frumusețile locului este chiar și de 30 de ori mai mare. În fiecare an, satul primește peste 15.000 de oameni veniți atât din țară cât și din afara granițelor.

Un alt obiectiv turistic important al micuței localități este Cetatea Viscri unde se află și Biserica Evanghelică. Complexul bisericii este format din două încăperi clădite din piatră de carieră şi de râu, iar în muzeul cu două etaje din interiorul cetății poţi admira ţesături, piese de mobilier, port popular şi obiecte meşteşugăreşti din Viscri.

Oamenii care vizitează Viscri se pot bucura nu numai de peisajul superb și arhitctura caselor săsești, ci și de bucătăria specifică zonei. Gurmanzii cunoscători îţi vor recomanda să nu pleci de aici fără să guşti vestita dulceaţă de Viscri, cu o reţetă care se pierde în negura timpului.

Se spune că aceasta este preparată dintr-un mix de fructe pe care le găseşti doar în pădurile din această zonă şi nu conţine conservanţi. Produsul este ambalat, de obicei, în borcane artizanale făcute de maeştri sticlari locali şi încadrat într-o ramă de stejar, de unde şi preţul lui destul de piperat.

Satul din România unde Prințul Charles deține o casă

Prințul Charles, vizită în România

Prințul de Wales a sosit miercuri în România pentru o scurtă vizită și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și MS Margarea, Custodele Coroanei. Subiectul central al discuțiilor a fost războiul din Ucraina și consecințele sale asupra regiunii.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, principalele preocupări ale Alteţei Sale Regale au vizat ameninţarea la adresa securităţii alimentare a lumii, generată de blocarea porturilor Odesa şi Nikolaev de către trupele ruse.

Tot miercuri, moștenitorul coroanei britanice a făcut o vizită la centrul pentru refugiaţi ucraineni organizat de autorităţile române la Romexpo, însoțit de Custodele Coroanei române Margareta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…