Imagini nemaivăzute cu locul copilăriei lui Klaus Iohannis. Cum arată casa în care a stat cu părinții, sora și bunicii FOTO

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Imagini nemaivazute cu locuinta unde a copilarit Klaus Iohannis

Până să ajungă președintele României și unul dintre cele mai sonore nume de la noi din țară, Klaus Iohanis a copilărit în Sibiu, într-o familie de etnici germani. Acolo, șeful statului a locuit într-o garsonieră modestă. Nu singur, ci împreună cu părinții, sora și bunicii lui. Iată cum arată casa în care a locuit cel mai important om al țării. Nimeni nu ar crede că a stat aici!

Imagini cu locuința în care a copilărit Klaus Iohannis

După reportajul exploziv al celor de la Recorder, numele lui Klaus Iohannis este din nou pe buzele tuturor. Jurnaliștii au dat de înțeles că președintele României va locui, la finalul celor două mandate, într-un imobil din cartierul Aviatorilor, care urmează să fie renovat cu peste 7 milioane de euro din bani publici.

Subiectul este unul extrem de discutat în această perioadă, dar rămâne de văzut dacă actualul lider al țării se va retrage în casa respectivă. Însă, până vom afla acest lucru, vă propunem să vedem unde anume a copilărit șeful statului.

Aici a stat președintele României

Klaus Iohannis a văzut pentru prima oară lumina zilei pe data de 13 iunie 1959, la Sibiu. Tatăl său, Gustav Heinz Johannis, și mama sa, Susanne, sunt sași transilvăneni.

Ei au emigrat în 1992, ca pensionari, din Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria. Însă, casa din România a rămas pe mâinile fiului lor, ajuns președinte al României. De altfel, în afară de această propietate, Klaus Iohannis mai deține alte cinci locuințe în Sibiu.

Citește și Cum arătau Carmen și Klaus Iohannis în tinerețe. Imaginile inedite au scăpat pe internet, cu greu îi recunoști!

Casa a fost ridicată în anul 1754

Casa în care a copilărit șeful statului a fost construită în anul 1754. În spatele porții impunătoare, se poate observa o bucătărie de vară și o fântână funcțională. Mai târziu, Klaus Iohannis, părinții, sora și bunicii lui s-au mutat într-o garsonieră din centrul Sibiului.

În documentarul ”2 pentru România” de la Digi24, vecinii povestesc că familia președintelui era una foarte săracă, iar pe liderul statului şi-l amintesc ca fiind un copil timid și retras.

Citește și Irina Margareta Nistor, despre întâlnirea cu Klaus Iohannis: “A fost un moment care m-a măgulit, fără îndoială!” VIDEO EXCLUSIV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…