Cele mai frumoase tunsori pentru femeile cu părul cărunt. Acestea sunt cele 3 tendințe care vor face furori în primăvara 2024

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cele mai frumoase tunsori pentru femeile cu parul carunt

Ai părul cărunt? Ei bine, dacă da, află că există nenumarate posibilități când vine vorba de tuns. Însă, ai mare grijă. Nu orice look va funcționa, așa că, dacă ai între 40 și 60 de ani, urmează sfaturile celor mai buni experți. Cu ajutorul lor sigur îi vei impresiona pe toți cei din jur.

Tunsori pentru femeile cu păr cărunt

Dacă ai părul cărunt și nu știi cum să îl tunzi și să-l aranjezi, ai nimerit exact unde trebuie. În acest articol noi îți vom spune care sunt cele mai potrivite tunsori pentru tine.

Aceste tendințe îți vor pune în valoare culoarea părului, iar tu o să te simți excelent în pielea ta. Vezi mai jos care sunt acestea!

1. Bob Choppy

Deși nu mulți o cunosc după nume, tunsoarea bob choppy a fost una dintre cele mai populare în ultima vreme, și asta pentru că este îndrăzneață și întinerește.

Lungimea părului ajunge până sub bărbie, iar datorită straturilor ușoare arată foarte bine. Această tunsoare subțiază gâtul și este ideală pentru toate femeile care doresc să-și ascundă adevărata vârstă.

2. Pixie

Este clasică, versatilă și atemporală. Această tunsoare îți poate schimba radical look-ul, însă este ideală pentru sezonul cald. Ea poate fi stilizată cu ușurință, datorită mărimii firelor de păr.

Garantat nu vei petrece mai mult de cinci minute în oglindă. Pixie înseamnă să fii tunsă foarte scurt în spate și pe laterale. În schimb, partea din față este puțin mai lungă.

Te-ar mai putea interesa și 3 tunsori care te fac să arăți mai tânără după 50 de ani. Sunt la modă și recomandate de specialiști!

3. Shag

Această tunsoare îți va aminti de cei mai buni ani ai tăi, pentru că a fost deja un boom în anii ’90.

Se urmărește crearea de straturi pe tot părul, care să adauge volum și textură, însoțite de o franjură cortină, ușor mai scurtă în centru și mai lungă pe laterale.

Tunsorile asimetrice vor face furori primăvara aceasta

În final, îți reamintim că tunsorile asimetrice sunt ideale pentru femeile trecute de prima tinerețe, cele care au părul cărunt.

Acestea adaugă o notă modernă, lungesc vizual gâtul și rotunjesc fața, plus că sunt și extrem de confortabile.

Te-ar mai putea interesa și Tunsori pentru 2024. Cele mai cool coafuri care vor domina anul, îți “șterg” cel puțin 10 ani de pe chip!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…