Elena Ionescu nu își mai dorește copii: „Ne limităm la ce putem duce”. Cum își crește singură fiul și ce interdicții are Răzvan, la 3 ani EXCLUSIV

Elena Ionescu nu isi mai doreste copii

Elena Ionescu își crește singură băiețelul, după separarea de fostul soț, Dragoș Stanciu, și susține că, deși nu este deloc ușor, este extraordinar de frumos. Atât de împlinită se simte alături de fiul ei, Răzvan, încât în momentul de față nu își mai dorește un alt copil. Artista a povestit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că este conștientă de faptul că nu este o mamă perfectă. Face însă tot ce îi stă în putință ca băiețelului ei să nu îi lipsească absolut nimic, să se bucure de copilărie și să fie fericit.

”Așa te menții în formă, alergând cu copilul”

În urmă cu 4 ani, viața Elenei Ionescu s-a schimbat radical, iar de atunci încearcă se se bucure în fiecare zi de băiețelul ei, Răzvan. Chiar dacă nu mai formează un cuplu cu tatăl micuțului, cântăreața încearcă să compenseze cumva acest lucru. Astfel că, în afara faptului că se străduiește să nu îi lipsească nimic din punct de vedere material, Elena este și un adevărat partener de joacă pentru micuț. Pe cei doi i-am întâlnit în parcul Herăstrău, sărbătorind „Ziua Copilului” la spațiul de joacă pentru copii.

„Suntem un pic obosiți dar rezistăm. Nu m-am plictist, sunt transpirată toată, dar asta este frumusețea. Așa te menții în formă, alergând cu copilul. El e foarte cuminte. Stând săracul numai cu mine, el s-a adaptat din mers. A vrut, n-a vrut, a mers cu mine peste tot și atunci cumva a trebuit să fie cuminte. Ne mai împiedică cumva această oboseală cronică. Noi dormim la prânz de obicei, dar astăzi am fost la acest eveniment și am sărit peste somn, dormim la noapte”, a declarat Elena Ionescu pentru EGO.ro în timp ce fiul ei făcea salturi la saltele.

E cu ochii pe Răzvan, la locul de joacă din parc: „El este foarte atent, să nu cumva să-l las, să nu cumva să ne pierdem”

La un moment dat, oboseala și-a spus cuvântul și Răzvan a venit de grabă la mama lui.

„El este foarte atent, să nu cumva să-l las, să nu cumva să ne pierdem. Nu ne-am pierdut niciodată, dar are un instinct din ăsta de panică, să nu-l las singur. Dacă s-a uitat în sus, s-a amețit un pic la saltele, a uitat unde sunt poziționată. Nu s-a întâmplat însă niciodată să-l pierd. Este foarte matur din punctul ăsta de vedere, ca să zic așa. Vrea stabilitate, dar nu se aruncă. Dacă nu simte că deține controlul complet, nu se bagă”, ne-a mai declarat Elena, în timp ce încerca să-l calmeze pe micuț, completând că nu-i seamănă atunci când vine vorba de senzații tari.

„Eu nu sunt panicoasă, îl îndemn chiar să se dea și în tiribombele astea de aici, cele mari, căci eu când eram mică aveam curaj. El e mai liniștit. E mămos”.

Elena Ionescu nu își mai dorește copii

„Copilul ăsta mie mi-a schimbat viața”

Răzvan abia în luna august împlinește 4 ani, așa că are tot timpul să experimenteze toate atracțiile din parcurile de distracții, însă până atunci Elena se coboară la nivelul lui și încearcă să aibă împreună tot felul de activități. Mărturisește că nu este nici greu, dar nici ușor să fie mamă singură, dar nici nu simte că ar mai fi nevoie de încă un copil în viața ei.

„Acum încep vacanțele și îl iau cu mine, dacă nu îl mai iau ai mei. Mai merge și la tatăl lui. În general gestionăm situația. Mă întreabă foarte mulți dacă mai fac copii și le spun de fiecare dată că NU. E bine așa. Ne limităm la ce putem duce. Suntem bine, nu ne plângem că nu avem de ce. Este o bucurie pentru mine. Copilul ăsta mie mi-a schimbat viața, mi-a schimbat percepția, m-a făcut mai puternică, m-am autodepășit din multe puncte de vedere datorită lui și atunci un copil vine ca o binecuvântare așa că nu îmi este greu”, ne-a mai declarat fosta câștigătoare de la Survivor România.

„Nu umblă pe telefoane, rareori ne mai uităm la desene”

De departe, Elena se consideră o mamă perfectă, însă vrea să creadă despre ea că este o mamă bună, atât timp cât fiul ei este sănătos, fericit și crește după niște principii foarte bine puse la punct.

„E greu să fii mamă perfectă. Pentru fiecare există niște valori și niște percepții. Pentru mine o mamă bună înseamnă să ai un copil sănătos, să nu fie gras, să ai grijă la alimentație, să-l scoți foarte mult în aer liber, să nu aibă drept la gadget-uri până la o anumită vârstă. Răzvan nu umblă pe telefoane, nu are voie la așa ceva. Rareori ne mai uităm la desene dar umplem ziua cu foarte multe ieșiri. Deși nu merge la grădiniță eu îmi sacrific zilele să merg cu el în parc, să-și consume energia alături de copii, nu în mediul ăsta digital. Văd foarte multe exemple în jurul meu și din păcate nu recomand treaba asta. Adică toate la timpul lor. Cum noi am jucat și am bătut mingea până la o anumită vârstă, așa și el. Până va merge la școală vreau să fie copil. Cobor și eu la nivelul lui dacă e nevoie, ca să fie bine”, a mai declarat Elena Ionescu pentru EGO.ro.

Video/Foto: Daniel Bălan/ Yolo Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…