Elena Udrea, mesaj sfâșietor pentru fiica sa, în prima zi de școală. ”Ar fi trebuit să fiu acolo!”

Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, în prima zi de școală
În prima zi de școală, Elena Udrea a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant adresat fiicei sale, Eva. Partenera lui Adrian Alexandrov nu a putut fi prezentă alături de singurul ei copil în această zi importantă, din cauza pedepsei de 6 ani de închisoare, dictată în Dosarul Gala Bute.

Mesajul Elenei Udrea pentru fiica ei, în prima zi de școală

Cât timp Elena Udrea se află după gratii, de Eva se ocupă tatăl ei și mama acesteia. Totuși, durerea faptului că nu este alături de copilul ei în această importantă zi din viața micuței nu a putut trece neobservată.

”Draga mea inimă,
Astăzi este prima ta zi de școală, o zi pe care mi-am imaginat-o mereu altfel, o zi în care ar fi trebuit să fiu acolo, să-ți țin mâna și să te privesc cum pășești în această nouă aventură. Mi-am dorit atât de mult să fiu lângă tine, să-ți șoptesc că totul va fi bine și să te strâng în brațe, dar, chiar dacă sunt departe, te simt aproape cu toată ființa mea.
De doi ani sunt departe de tine, iar fiecare zi fără tine este o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Mă gândesc la tine mereu, fiecare gând, fiecare rugăciune este pentru tine. Știu că este greu, și pentru tine, și pentru mine, dar vreau să știi că sunt cu tine în fiecare pas, în fiecare emoție, în fiecare zâmbet. Oriunde sunt, inima mea este acolo, lângă tine.
Sunt atât de mândră de tine! Deși viața ne-a pus la încercare, ești puternică, curajoasă și luminoasă, exact așa cum te-am crescut să fii. Nu uita, dragostea mea pentru tine nu cunoaște granițe, nici ziduri, și nici distanțe. Într-o zi, vom fi din nou împreună și voi putea să-ți spun cât de mult te iubesc și cât de dor îmi este de tine, dar până atunci, te rog să știi că te port cu mine, în fiecare respirație, în fiecare bătaie a inimii mele.
Fii curajoasă, iubita mea, și pășește cu încredere în această nouă lume. Voi fi mereu cu tine, chiar și atunci când nu mă vezi.
Te iubesc până la infinit și dincolo de el.
Mama ta, mereu aproape de tine❤️”, este mesajul Elenei Udrea de pe rețelele de socializare.
Adrian Alexandrov face tot posibilul pentru ca Eva să se simtă cât mai bine, cât timp Elena Udrea lipsește
Adrian Alexandrov face tot posibilul pentru ca Eva să se simtă cât mai bine, cât timp Elena Udrea lipsește

Pasiunile fiicei Elenei Udrea

Recent, tatăl Evei, Adrian Alexandrov, a vorbit despre pasiunile fiicei sale și cum o sprijină în dezvoltarea acestora. Eva are o mare pasiune pentru muzică, adorând să cânte toată ziua prin casă. Printre artistele ei preferate se numără Alina Eremia, Andra și Delia Matache.

„Eva cântă toată ziua acasă și le adoră pe Andra, Delia și Alina Eremia. Le știe toate piesele pe care le vede la televizor. Îmi spune mereu că vrea să devină cântăreață, dar este foarte timidă și nu vrea să cânte în fața publicului. Eu o susțin în tot ceea ce își dorește să facă pe viitor,” a declarat Alexandrov.

Alexandrov a adăugat că își dedică toată energia și iubirea fiicei sale, subliniind că planurile sale de viitor se concentrează în jurul familiei: „Planurile mele de viitor sunt toate legate de familie. Îmi dedic timpul și dragostea fetiței mele, care are mare nevoie de ele.”

Elena Udrea își execută în prezent pedeapsa de șase ani de închisoare la Penitenciarul Târgșor, în urma condamnării în dosarul „Gala Bute”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…