Nu prea pot să spun multora că soacra mea are un comportament nepotrivit față de mine și îmi dă senzația că s-ar fi îndrăgostit chiar… Însă, simt că trebuie să împărtășesc cu cineva această povară care a devenit tot mai greu de dus, încercând să rămân anonim. De obicei nu sunt genul care să caute soluții sau sfaturi în reviste, dar ceea ce trăiesc acum pare să fie mult peste puterile mele de a gestiona singur. Îmi cer scuze anticipat pentru eventualele stângăcii, dar voi încerca să explic cât mai clar.
Cine este soacra mea și de ce am admirat-o
Totul a început acum câteva luni, când soacra mea a început să se comporte… ciudat. Îmi este greu să definesc exact ce înseamnă „ciudat”, dar sunt convins că ceea ce se întâmplă nu este normal. Și nu, nu este vorba despre mama soției mele. Soacra mea este femeia cu care tatăl ei s-a recăsătorit după ce prima lui căsnicie s-a destrămat.
O femeie rafinată, cu vreo cincisprezece ani mai în vârstă decât mine, elegantă și de o frumusețe care a reușit mereu să atragă privirile. Am admirat-o de la început pentru felul în care își poartă vârsta și pentru farmecul ei subtil, dar niciodată nu mi-aș fi imaginat că relația noastră va ajunge într-un punct atât de delicat.
Atitudini ambigue și momente de tensiune
La început, am pus totul pe seama amabilității ei exagerate. Credeam că doar își dorește să mă facă să mă simt binevenit în familie, având în vedere că eram destul de nou în viața lor. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, gesturile ei au devenit tot mai intime și mai greu de ignorat. Îmi aduc aminte de un moment în care eram doar noi doi în bucătărie, pregăteam masa pentru toți, și dintr-o dată mâna ei a atins ușor umărul meu, într-un mod care mi s-a părut mult prea personal. M-am retras imediat, dar ea a zâmbit într-un fel care m-a tulburat.
De fiecare dată când soția mea nu este prin preajmă, simt cum privirile ei se schimbă. Există o anume căldură, un soi de intensitate pe care o simt doar când suntem singuri. Conversațiile noastre, care ar trebui să fie obișnuite, capătă o notă de flirt. O glumă spusă pe jumătate, un compliment pe care nu știu dacă să îl iau în serios sau nu. Nu vreau să cred că este ceva mai mult decât o exagerare din partea mea, dar de fiecare dată când ne întâlnim, senzația devine tot mai puternică.
Într-o seară, la o cină în familie, după câteva pahare de vin, lucrurile au mers și mai departe. Ne aflam în grădină, la câțiva pași de ceilalți, și ea mi-a spus cu un ton joacăreț că „mi-ar fi fost greu să te am în casă dacă aș fi fost în locul soției tale”. Am rămas fără cuvinte. Nu știam cum să răspund, așa că am zâmbit stângaci și am schimbat subiectul. Dar sentimentul că nu a fost doar o glumă a rămas cu mine.
Ce urmează? Confuzie și temeri
Nu știu ce să fac în continuare. Soția mea nu bănuiește nimic și nici nu vreau să o rănesc spunându-i. Ea își iubește foarte mult tatăl și respectă relația lui cu soția sa, și mi-e teamă că o astfel de dezvăluire ar crea o ruptură imposibil de reparat. Însă, cu fiecare întâlnire în care rămân singur cu soacra mea, senzația că trecem o linie interzisă devine tot mai greu de suportat.
De multe ori mă gândesc dacă nu cumva doar exagerez și văd lucruri care nu sunt acolo. Poate că este doar o femeie căreia îi place să fie admirată și să flirteze fără nicio intenție reală în spatele gesturilor ei. Sau poate că într-adevăr simte ceva pentru mine, ceva ce n-ar trebui niciodată să se întâmple. Încep să mă simt prins într-o situație pe care nu am căutat-o și din care nu știu cum să ies fără a provoca suferință.
Știu că mulți mă vor judeca pe principiul ”lasă că ai făcut și tu ceva”. Eu știu sigur că nu a fost așa și nu îmi dau seama cum aș putea interveni să schimb ceva, fără să înrăutățesc mai mult situația și așa delicată. Mă simt captiv între confuzie și vinovăție, temându-mă că orice pas greșit ar putea ruina tot ceea ce contează pentru mine.
