În cultura populară românească, perioada 1-9 martie este marcată de tradiția „babelor”, zile cu o simbolistică profundă legată de previziunile pentru anul în curs și de tranziția dintre iarnă și primăvară.
Legenda Babei Dochia și semnificația babelor
Conform credinței populare, legenda babelor este asociată cu Baba Dochia, o figură mitologică responsabilă de venirea iernii. Începând cu 1 martie și până pe 9 martie, aceasta își leapădă, rând pe rând, cele nouă cojoace, simbolizând astfel încălzirea treptată a vremii și sosirea primăverii. În calendarul străvechi, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început și ilustrează lupta dintre iarnă și primăvară, ceea ce explică instabilitatea vremii în această perioadă.
Alegerea babei și interpretarea vremii
Tradiția spune că modul în care este vremea în ziua „babei” alese reflectă norocul și dispoziția persoanei respective pentru întregul an. Alegerea babei se poate face în două moduri:
După data nașterii
Dacă ziua de naștere este între 1 și 9 martie, acea zi corespunde babei personale. Pentru datele formate din două cifre, se adună cifrele între ele până se obține un număr de la 1 la 9. De exemplu, pentru data de 25, se calculează 2 + 5 = 7, deci baba va fi pe 7 martie.
La alegere
Persoana își poate alege o zi între 1 și 9 martie, conform preferințelor, cu condiția ca alegerea să fie făcută înainte de începerea perioadei.
Interpretarea vremii în ziua babei alese este următoarea:
-
Vreme frumoasă și însorită: Se preconizează un an prosper și plin de realizări.
-
Vreme urâtă, cu ploaie și nori: Anul poate fi marcat de dificultăți și provocări.
-
Ninsoare în ziua babei: Este considerat un semn de belșug și succes în anul ce urmează.
Obiceiuri și tradiții regionale legate de babe
Tradițiile legate de babele de martie variază în funcție de regiune:
-
Muntenia: Aici se consideră că există 12 babe, corespunzând primelor 12 zile ale lunii martie, fiecare zi reprezentând o previziune pentru lunile anului.
-
Maramureș: În primele zile din martie, se obișnuiește să se bată în uși, un gest simbolic menit să alunge iarna din casă și să facă loc primăverii.
-
Ardeal: Babele sunt numite „Vântoase”, denumire ce reflectă vremea capricioasă specifică acestei perioade.
Deși semnificația babelor s-a mai estompat în timp, multe dintre aceste obiceiuri se practică și în prezent, păstrând vie legătura cu tradițiile strămoșești și oferind comunităților locale un prilej de a celebra începutul primăverii și de a reflecta asupra anului ce urmează.
Legenda Dochiei și tradiția babelor în folclorul românesc
Mitul Dochiei: de la legendă la tradiție
A fost odată ca niciodată o fată de împărat. Sau poate o simplă ciobăniță. Sau poate o babă cu sufletul rău. Indiferent de versiune, Dochia este un personaj fundamental în folclorul românesc, un simbol al tranziției dintre anotimpuri și al legăturii dintre mitologie și realitate. De-a lungul timpului, povestea sa a dat naștere unor obiceiuri care s-au păstrat până în prezent, în special tradiția babelor de început de martie.
Fata împăratului – varianta legendei din Dacia
O variantă a legendei spune că Dochia era fiica lui Decebal, conducătorul dacilor. Frumusețea sa era cunoscută în toate colțurile lumii. Când romanii au cucerit Dacia, împăratul Traian s-a îndrăgostit de ea și a vrut să o ia de soție. Dochia a refuzat și a fugit pe muntele Ceahlău, considerat sacru de daci. Urmărită de împărat, și-a dat seama că nu mai are scăpare și s-a rugat zeului Zamolxis să o salveze. Ca răspuns, zeul a transformat-o pe Dochia și pe turma sa de oi în stană de piatră.
O altă variantă a legendei, specifică Bucovinei, povestește că Dochia fugea de un rege străin care voia să o ia de nevastă. Pe măsură ce urca muntele, purtând nouă cojoace, vremea se încălzea, așa că începea să le arunce, unul câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna s-a întors brusc, iar Dochia a înghețat, fiind transformată în piatră de către Dumnezeu, ca pedeapsă pentru că L-a ocărât din cauza vremii capricioase.
Baba Dochia – soacra haină și proba de răbdare
În altă versiune a mitului, Baba Dochia este o bătrână rea, cu un fiu pe nume Dragobete. Când acesta s-a îndrăgostit de o fată, Dochia nu a acceptat-o și a supus-o la o încercare grea. A trimis-o la râu, în mijlocul iernii, să spele un ghem de lână neagră până când va deveni alb. Fata a încercat din răsputeri, dar fără succes. Înghețată și deznădăjduită, a fost ajutată de Sfânta Vineri, care i-a oferit o floare roșie. De îndată ce fata a spălat lâna cu floarea, ghemul a devenit alb.
Mânioasă că fata a reușit, Dochia a crezut că venirea primăverii este aproape și a plecat pe munte cu turma sa. Pe drum, căldura a făcut-o să renunțe la cojoace. Când a ajuns sus, un viscol năprasnic a înghețat-o pe loc, transformând-o în piatră, alături de oile sale.
Mitul babelor și tradițiile populare
Legenda Dochiei este considerată punctul de plecare al mitului babelor, cele nouă zile de tranziție de la iarnă la primăvară, care au un caracter imprevizibil, asemenea capriciilor unei bătrâne.
În credința populară, femeile își aleg o „babă” între 1 și 9 martie, iar vremea din ziua respectivă le prezice norocul și starea sufletească pentru tot anul. Dacă este soare, persoana va avea un an bun și luminos. Dacă plouă sau este înnorat, va urma un an greu și plin de încercări.
În diverse regiuni ale țării, tradițiile legate de babe sunt diferite:
- În Muntenia, se spune că sunt 12 babe, fiecare reprezentând o lună din an.
- În Maramureș, oamenii bat în uși pentru a alunga iarna și a aduce primăvara.
- În Ardeal, babele sunt numite „Vântoase”, datorită vremii schimbătoare.
Balada Dochiei – interpretarea poetică a legendei
În 1838, inspirat de poveștile locale, Gheorghe Asachi a scris o baladă despre Dochia, ilustrând lupta dintre destin, iubire și credință.
„Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braț Traian,
De-al ei zeu scutită zâna
Se preface-n bolovan.”
Acest fragment reflectă tema principală a legendei: imposibilitatea supunerii Dochiei și sacrificiul său suprem.
De la mit la obicei, de la piatră la tradiție, Dochia continuă să fie un simbol puternic în cultura românească, marcând începutul primăverii și încărcând zilele babelor cu semnificație magică.
