Cine a fost Baba Dochia. Legenda și semnificația specială a celor 12 cojoace

Cine a fost Baba Dochia

Martie este luna care marchează venirea primăverii, iar prima zi din lună, 1 Martie, este una încărcată de semnificații și obiceiuri păstrate din cele mai vechi timpuri. Ei bine, începând cu 1 martie, românii își aleg o babă, în zilele dintre 1-9 martiem, iar în funcție de cum fa fi adaceastă zi, la fel va fi tot anul, potrivit tradiției. Iată mai jos cine a fost Baba Dochia și care este legenda despre care se știe din cele mai vechi timpuri.

Dochia era fiica conducătorului dac, Decebal

Baba Dochia a lăsat obiceiuri de primăvară pe care românii le respectă cu strictețe şi în prezent. Este foarte important să ținem cont de anumite obiceiuri, pentru ca toții să avem un an bun. Există o legendă, despre care mulți nu știu, astfel că, iată cine a fost, de fapt, Baba Dochia.

Se spune că Dochia era fata conducătorului dac, Decebal. Aceasta era nespus de frumoasă, lucru care se știa în toate cele patru zări. În vremea în care romanii au ajuns pe teritoriul Daciei, liderul lor, împăratul Traian s-a îndrăgostit de Dochia.

Cine a fost Baba Dochia
Cine a fost Baba Dochia

Tânăra nu a vrut să fie soția lui şi a fugit pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul. Romanul se pare că a urmărit-o până acolo. Dându-şi seama că nu poate scăpa de el, Dochia s-a rugat zeului Zamolxe. Așa că, frumoasa fată, împreună cu oile sale, a fost transformată în stâncă.

Citește și: Tradiții și obiceiuri în luna martie. Ce este bine să faci pentru noroc, sănătate şi bunăstare

Legenda Dochiei în Bucovina este mai diferită

Dochia a fugit tocmai pe munte, pentru a scăpa de cel care voia să o ia de nevastă, fără voia ei. Tot urcând şi purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Şi rând pe rând a început să arunce câte unul. Când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Astfel, Dochia, mânioasă, a început să îl ocărască pe Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, El a pedepsit-o, transformând-o în stană de piatră.

Baba Dochia își scutură cojoacele

„Zilele Babei Dochia” sau „Zilele Babelor” sunt între 1 și 9 martie. În această perioadă, fiecare femeie poate să își aleagă o zi, adică o „babă”. În funcție de vreme, va afla cum va fi anul respectiv pentru ea.

Dacă va fi o „babă rea”, cu vreme rece, vântoasă şi înnorată, ne va merge rău. Dacă va fi o zi senină cu vreme călduță, va fi o „babă bună”.

Citește și: 9 martie – Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici.

Începând cu 9 martie, de „Moși”, și bărbații își pot alege o zi a lor. Cuprinse între Mucenici şi Alexii, cele nouă zile ale Moșilor sunt cu mult mai blânde şi mai puțin capricioase decât Babele de dinaintea lor.

Povestea Babei Dochia într-o altă versiune

Legenda spune că Dochia avea o turmă de oi dată în grija unor tineri, care s-au rătăcit, la sfârșitul lunii februarie.

Dochia, furioasă, i-a pedepsit și a plecat pe un ger cumplit, îmbrăcată cu 9 cojoace, să-şi caute oile pe munte.

A mers ce a mers şi în prima zi a lepădat un cojoc fiindcă se încălzise şi oile tot nu le găsise. În a 2-a zi vremea s-a îndreptat şi Baba Dochia a mai lepădat un cojoc şi a blestemat zeii care tot schimbau vremea.

În a 3-a zi la fel. Şi tot așa până într-a 9-a zi, când Dochia își lepădase toate cojoacele din cauza vremii frumoase. În cele din urmă, își găsise oile şi se pregătea să coboare în sat.

Dar Martie, supărat de blestemele Dochiei, a luat cu împrumut de la fratele său Februarie, un ger năprasnic pe care l-a abătut asupra Dochiei cea fără de cojoace, înghețând-o de vie. Alte legende spun că a fost prefăcută în stână de piatră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…