Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, sărbătoarea autohtonă a iubirii. Deși unii ar putea fi de altă părere, sărbătoarea este destul de veche, iar în trecut Dragobele era sărbătorit la date diferite. Află în continuare cine a fost Dragobete și cum a devenit 24 februarie ziua românească a iubirii.
Motivul pentru care 24 februarie a devenit sărbătoarea românească a iubirii
În zilele noastre, sărbătoarea de Dragobete este celebrată pe data de 24 februarie. În această zi, cei care iubesc își fac cadouri și petrec o zi deosebită alături de partenerii lor. Ei bine, Dragobetele nu a fost sărbătorit dintotdeauna la această dată.
În caz că nu știați, până pe la jumătatea secolului trecut, în satele din România, Dragobetele era celebrat la 28 februarie sau pe 1 și 25 martie. În acele timpuri, sărbătorea se ținea în special în partea de sud a țării, unde mai era cunoscută și sub denumirea de „Logodna păsărilor”.
Se spune că de Dragobete păsările se împerecheau și își construiau cuiburile. Ei bine, această „logodnă” a devenit treptat Dragobete, ziua în care băieții și fetele își găsesc jumătatea și sărbătoresc iubirea.
Cine a fost Dragobete
Potrivit legendei, Dragobete a fost fiul Babei Dochia, un personaj foarte cunoscut în mitologia autohtonă. Se spune că era un tânăr foarte chipeș și puternic. Considerat zeu al tinereții și al iubirii, Dragobete putea să farmece pe oricine cu frumusețea și doinele sale din fluier.
Se spune că el apărea în visele flăcăilor care urmau să se însoare și le dădea sfaturi dezvăluia tainele iubirii. De asemenea, Dragobete era considerat și un aducător al primăverii. Legendele spun că fiul Babei Dochia avea puterea de a reînvia natura. După mai multe secole în care a trăit, Dragobete a murit, transformându-se într-o plantă. În popor, planta cu pricina este cunoscută sub denumirea de „năvalnic” și ajută la vindecarea rănilor.
Legenda lui Dragobete
O versiune similară a legendei lui Dragobete spune că fiul Babei Dochia s-a căsătorit cu cea pe care o iubea, chiar dacă mama lui nu era de acord cu mariajul lor. Vrând să-și alunge nora cu orice preț, într-o zi rece de iarnă, Baba Dochia i-a poruncit fetei să meargă la râu și să spele un ghem de lână neagră până ața se înălbește.
Tânăra nu a stat pe gânduri și a pornit spre râu. Se spune că a spălat lâna până sângele i-a ieșit din degete, însă lâna tot nu s-a înălbit. Disperată că nu se poate întoarce acasă la Dragobete cu sarcina neîmplinită, fata a început să plângă.
Conform legendei, lacrimile sale l-au impresionat pe Hristos, care i-a apărut în cale și a dăruit o floare roșie cu care să spele lâna. Ca prin minune, lâna s-a albit, iar soția lui Dragobete s-a întors acasă fericită.
Soacra sa s-a înfuriat la culme auzind-ui povestea, crezând că e primăvară și că Mărțișor i-a oferit fetei floarea. Așadar, Baba Dochia s-a îmbrăcat cu nouă cojoace și a plecat în căutarea primăverii. În călătoria sa, soarele o face să își scoată cojoacele pe rând, până nu-i mai rămâne niciunul, însă vremea schimbătoare a făcut-o să înghețe pe loc.
