Marilu Dobrescu vinde tot: „Cam toată viața am observat cum mă atașam de lucruri”

Marilu vinde tot

Marilu Dobrescu, una dintre cele mai urmărite creatoare de conținut din România, a împărtășit recent cu urmăritorii ei o schimbare radicală în viața sa. Influencerița urmează să se mute în Australia pentru a începe un nou capitol, atât pe plan profesional, cât și personal. Cu această ocazie, ea a dezvăluit cum a reușit să se desprindă de atașamentul față de obiecte, un obicei care, spune ea, o ținea pe loc în evoluția sa.

De la atașament la eliberare

Pe Instagram, Marilu a vorbit despre cât de mult se lega în trecut de lucrurile din jurul ei și cum acest atașament devenea o piedică în calea visurilor sale.

„Eu, deși sunt un spirit liber la bază, cam toată viața am observat cum mă atașam de lucruri. De la dulapul meu la cei patru pereți de acasă și până la cea mai mică decorațiune de pe noptieră”, a mărturisit ea.

Cu câțiva ani în urmă, gândul de a renunța la obiectele ei i-ar fi provocat o anxietate puternică. Însă, după mai mulți ani de călătorii și experiențe care au schimbat-o, a ajuns să înțeleagă că obiectele nu definesc cine este și că ceea ce contează cu adevărat sunt experiențele și libertatea de a explora lumea.

„Acum trei ani, dacă aș fi făcut pasul ăsta, aș fi avut o stare de neliniște că nu o să mai am lucrurile mele cu mine. Și asta mă făcea să nu merg înainte și să nu îmi urmez visele, care tocmai erau în afara și departe de orice îmi este cunoscut”, a explicat ea.

Despărțirea de lucrurile materiale

În pregătirea pentru noua etapă din viața sa, Marilu a luat o decizie radicală: își vinde sau donează aproape tot. Deși a luat această hotărâre cu multă determinare, influencerița subliniază că nu a fost un proces spontan. În ultimul an, fiind plecată mai tot timpul, a început involuntar să se desprindă de nevoia de a avea obiecte care să-i ofere siguranță.

„Vreau să îmi vând/donez și jumătate din dulap plus tot felul de obiecte de mobilă din apartament. Inclusiv casa și mașina, care sunt deja la vânzare. Am început (fără să îmi dau seama) un proces de detașare totală de orice dețin pe plan fizic. Este foarte interesant, alt ‘cadou’ care vine odată cu călătoritul ăsta”, a adăugat ea.

Planuri de viitor și sfaturi pentru schimbări majore

Marilu este încântată de noua aventură și spune că, de data aceasta, plecarea nu mai vine la pachet cu frică sau stres. În ciuda entuziasmului, influencerița avertizează că o astfel de schimbare nu ar trebui făcută fără o bază solidă.

„Nu vă aruncați niciodată cu capul înainte cu schimbări radicale din viață dacă nu aveți plase de siguranță, inclusiv financiare. Asta e ceva de care m-am asigurat în ultimii ani, pentru că orice schimbare de genul poate să vină cu riscuri pe care trebuie să ți le asumi”, a spus influencerița.

Marilu este hotărâtă să documenteze întreaga sa experiență și să împărtășească acest proces cu comunitatea ei. Pregătește un vlog detaliat despre toate etapele mutării și este convinsă că această schimbare este cea mai mare aventură a vieții sale.

„Se simte atât de bine toată schimbarea asta, cred că încep să cred în destin. Parcă toate lucrurile din trecut, bune și rele, au acum sens clar pentru care s-au întâmplat astfel. Lucrurile vin și pleacă, sunt atât de neimportante”, a spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…