Alina Ceușan își botează fetița după un an. De ce a amânat influencerița momentul

Alina Ceușan soț

Alina Ceușan, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, se pregătește să-și boteze fiica, Perla, care a împlinit deja un an. Deși în mod tradițional botezul are loc în primele luni de viață ale copilului, vedeta a decis să amâne momentul, invocând schimbările prin care a trecut familia sa în ultima perioadă. Mutarea de la Cluj la București, grijile legate de cei doi copii și dorința de a organiza un eveniment potrivit au fost motivele principale pentru care creștinarea micuței a fost programată mai târziu. Spre deosebire de planurile inițiale, botezul va fi unul restrâns, cu aproximativ 60 de invitați, și va avea loc într-un restaurant din Capitală.

Botezul, planificat după o perioadă aglomerată

Alina Ceușan a explicat că ar fi vrut să organizeze botezul mai devreme, însă circumstanțele nu i-au permis.

„La Perla am vrut inițial să fac foarte rapid, la 2-3 luni cum e tradițional, însă tocmai atunci mă mutasem în București, doar eu cu cei mici, nu eram la casa noastră, pur și simplu am simțit că nu mă puteam focusa pe un eveniment atât de important”, a scris influencerița pe Instagram.

Mutarea familiei din Cluj în București a reprezentat un pas important pentru vedetă, iar adaptarea la noile condiții a necesitat timp și energie. Astfel, botezul a fost amânat până când situația s-a stabilizat.

Eveniment restrâns, cu familie și prieteni apropiați

Inițial, Alina și soțul ei au visat la o petrecere mare, pe terasa casei lor, însă planurile s-au schimbat pe parcurs.

„Am ajuns la concluzia asta, în ideea în care noi, inițial am spus: Noi la Perla facem un party mare (…) Am ajuns la un dinner party, micuț, restrâns”, a povestit Alina.

Petrecerea va avea loc într-un restaurant din București, iar atmosfera va fi una mai intimă, doar în prezența familiei și a prietenilor apropiați. Alegerea vine și din dorința de a se concentra pe semnificația evenimentului, nu pe amploarea petrecerii.

Și primul copil a fost botezat mai târziu

Nu este prima dată când Alina Ceușan alege să amâne botezul unui copil. Primul ei fiu, Rock, a fost creștinat la vârsta de 9 luni, din cauza restricțiilor impuse în perioada pandemiei. Așadar, pentru influenceriță, ideea de a organiza evenimentul într-un alt ritm decât cel tradițional nu este nouă.

Cum își menține Alina Ceușan silueta după două nașteri

Pe lângă pregătirile pentru botez, Alina a vorbit și despre cum reușește să se mențină în formă după două nașteri. Ea a mărturisit că nu urmează diete stricte, ci un stil de viață echilibrat.

„Totul e de lifestyle. E un 80/20, adică încerc să mănânc echilibrat în 80 la sută din timp, în 20 la sută dau iama la pizza, la prăjeli, dulciuri nu neapărat că nu le prefer, dar încerc să țin echilibrul acesta, adică să beau destulă apă, să țin lucrurile sub control”, a spus vedeta pentru ciao.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…
DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Utile

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Sunt zile în care simți că ai prea multe de ținut minte: job, familie, cumpărături, mesaje, programări. Și, pe lista aceea mentală, apare brusc un…
Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…