12 ani de la dispariția Mădălinei Manole. Dezvăluirile lui Daniel Gheorghe, cel mai mare fan al artistei. Ce i-a spus, când a visat-o: „Sunt fericită, sunt un înger” EXCLUSIV

Daniel Gheorghe vrea să lanseze o carte pentru a duce mai departe memoria ”fetei cu părul de foc”

În urmă cu 12 ani, România pierdea o mare stea din industria muzicală, pe artista Mădălina Manole. Anii au trecut și prietenii, apropiații și fanii încă o plâng. Daniel Gheorghe, care i-a fost alături timp de 22 de ani, îi cinstește memoria de fiecare dată. El ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care ne-a vorbit despre ”fata cu părul de foc”, explicându-ne ce i-a zis, atunci când a visat-o. Mai mult, el își dorește să ia legătura cu fiul său, ținând cont că prietenia dintre el și regretata artistă a fost una puternică.

Daniel Gheorghe: „Voi continua să îi cinstesc memoria”

În urmă cu puțin timp, Daniel Gheorghe lansa a 12-a scrisoare pentru Mădălina Manole, care se credea a fi ultima din serie. Cu toate acestea, cel care i-a fost bun prieten regretatei cântărețe nu se va opri, continuând să îi cinstească memoria:

„M-am gândit mult asupra semnificației cifrei 12, în ideea că cei 12 Apostoli au grijă de ea, de sufletul ei. Asta nu înseamnă că m-am oprit aici cu aceste scrisori, voi continua să îi cinstesc memoria și să fac și alte lucruri. La 7 de ani de la dispariția ei, am inițiat un proiect și am realizat un flashmob în Aeroportul Otopeni. Nu întâmplător am ales locația. În anii ’90, Mădălina a fost controlor de trafic auxiliar în Aeroportul Otopeni, apoi a filmat un videoclip la piesa „Tu n-ai avut curaj”, iar, ulterior, ultimii ani din viață i-a petrecut în Otopeni, ca locuitor. Au fost prezenți colegi de scenă din generația Mădălinei, Nico, Sandra Ladoși, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Kamara. A fost un moment frumos.”

„Mădălina a fost omul care m-a învățat să iert”

Pe lângă faptul că a fost un artist de aur al României, Daniel Gheorghe ne-a spus că Mădălina Manole a fost și un om minunat. A fost alături de artistă timp de 22 de ani, învățând multe lucruri frumoase de la ea. Acesta s-a hotărât să îi calce pe urme în ceea ce privește arta:

„Am cunoscut-o în 1988, la festivalul de la Mamaia. Aveam 12 ani când am fost cu părinții. Îmi aduc aminte că m-am așezat în fața scenei și eram fascinat de glasul ei. Apoi, am fost în culise și am reușit să vorbesc. Anii au trecut, iar timp de 22 de ani noi am fost prieteni. La început toți au spus că am plecat de la titulatura de fan, care oricum nu îmi place, pentru că știu ce a fost. Ce este mai frumos decât să îți petreci anii de copilărie, adolescență și maturitate alături de un om, pentru că eu am cunoscut-o, în primul rând, ca omul Mădălina Manole și am învățat multe de la ea. Mădălina a fost omul care m-a învățat să iert. Apoi, Mădălina mi-a spus că, în momentul în care voi avea prilejul să îmi îndrept atenția către un job, să lucrez pentru oameni. I-am urmat sfatul. Mult mai târziu, am călcat și pe urmele artei, pentru că i-am promis acest lucru. Am absolvit acum Facultatea de Actorie și știu că ea este mândră de această realizare. Voi oferi emoții oamenilor de acum încolo, așa cum a făcut și Mădălina”.

Mădălina Manole și Daniel Gheorghe
Mădălina Manole și Daniel Gheorghe

Ce semne a primit de la Mădălina Manole

După ce a realizat flashmob-ul în memoria cântăreței, Daniel Gheorghe a visat-o. Mădălina i-a spus, în vis, că este fericită și că acum este un înger. Chiar dacă nu i-a mai apărut în vis, de atunci, ”fata cu părul de foc” i-a fost alături și i-a trimis semne:

„Până la 2 ani de la tragedie am visat-o de câteva ori, apoi imediat după ce am realizat flashmob-ul, am visat-o. Era zăpadă și am întrebat-o: „Mădălina, ce se întâmplă? De ce ești în zăpadă?”. A zis: „Sunt fericită, sunt un înger”. De atunci până acum, nu am mai visat-o. Dar am primit semne. M-a călăuzit în tot ceea ce am făcut de fiecare dată când aveam o stare de neliniște, de tensiune. Am emoții pentru că se apropie o zi care are o conotație în viața mea. Dacă până acum ziua de 14 iulie reprezenta ceva frumos pentru mine, acum mă gândesc cu atâta mâhnire și atâta tristețe. Acesta este motivul pentru care am ales ca în ziua de 14 iulie să nu fiu prezent la mormântul ei. Timp de 2 ani de când s-a întâmplat tragedia, în fiecare weekend am fost la mormântul Mădălinei. Nu aștept să se scurgă anii ca eu să fiu prezent. Tradiția mea este sâmbăta, înaintea zilei de 14 iulie, să merg la mormântul ei și să așez tabloul”.

„Mi-a oferit prilejul să o cunosc ca om”

Atunci când vine vorba despre cele mai frumoase amintiri pe care le are alături de Mădălina Manole, Daniel Gheorghe se bucură că a putut să o cunoască ca om, nu doar ca artist. El i-a fost alături la cele mai importante proiecte, prietenia dintre cei doi fiind puternică:

„Mi-a oferit prilejul să o cunosc ca om. La început, cum am spus, am fost fan. Dar eu am participat alături de ea la tot ce a însemnat emisiuni, filmări, deplasări, concerte, am apărut în 3 videoclip-uri ale ei. Este un privilegiu ca un necunoscut să fie alături de un artist, câștigându-i încrederea de-a lungul anilor. Acesta este cel mai important lucru pe care îl port în suflet. Prietenia ei, de la care am învățat foarte multe lucruri”.

Își dorește să ia legătura cu băiețelul artistei

De asemenea, Daniel Gheorghe știe că o să vină momentul în care o să îl revadă pe fiul regretatei artistei. Acesta își dorește să lanseze o carte, astfel că speră că prin intermediul ei va lua legătura cu micuțul:

„Băiețelul are acum 13 ani, avea un an când s-a petrecut tragedia. Eu l-am văzut până în 2012, de atunci nu l-am mai văzut. Dar o să vină momentul. El se uită pe Internet și vede cine a fost Daniel Gheorghe, ce rol a avut în viața Mădălinei. Apoi, îi va spune și tatăl lui pentru că mă cunoaște. Eu lucrez de ceva vreme la o carte, am foarte multe materiale despre ce a însemnat prezența mea în viața ei, fotografii, înregistrări video și audio, multe lucruri frumoase pe care aștept să le descopere și ceilalți. Dacă nu prin intermediul acestei cărți, mai aștept 2 ani ca să mai crească copilul și îl voi căuta”.

Vrea să lanseze o carte

Pentru a duce mai departe memoria ”fetei cu părul de foc”, Daniel Gheorghe vrea să lanseze o carte. Totuși, el nu are pretenții financiare, ci vrea doar să le ofere informații prețioase despre Mădălina Manole tuturor românilor:

„Sunt în căutarea unei edituri, nu am nicio pretenție de la această carte, nu vreau să fac din această carte un venit sau ceva publicitare. Aștept ca o editură să îmi propună lucruri frumoase, să ducem la bun sfârșit un proiect pentru oameni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…