12 ani de la moartea Mădălinei Manole: fratele regretatei artiste, reacție dură după declarațiile lui Răzvan Simion. Marian Manole: ”Ce priceput e el în problemele astea feminine cu depresii post partum! Poate îl lovește și pe el!” EXCLUSIV

Azi, Mădălina Manole ar fi împlinit 55 de ani. A murit în urmă cu 12 ani, chiar de ziua ei de naștere
12 ani de la moartea Mădălinei Manole: fratele regretatei artiste, reacție dură după declarațiile lui Răzvan Simion. Marian Manole: ”Ce priceput e el în problemele astea feminine cu depresii post partum! Poate îl lovește și pe el!” EXCLUSIV
Mădălina Manole, solista care atât de pătimaș a cântat despre dragoste, trădare și dor, ar fi împlinit astăzi 55 de ani. A încetat din viață chiar de ziua ei de naștere, pe 14 iulie, în 2010. Marian Manole, fratele ei, a rămas cu multe semne de întrebare privind cauza morții, mai ales că, exact cu o zi înainte de a fi găsită fără suflare, în vila ei din Otopeni, ei și-au făcut multe planuri de viitor, prin telefon. Marian ne-a declarat, în exclusivitate pentru Ego.ro, că este foarte supărat pe Răzvan Simion, de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”, matinalul Antenei 1, care a vorbit total nepotrivit despre ultima participare a Mădălinei în emisiunea lor.

Răzvan Simion: ”Era de nerecunoscut. Cariera plus depresia asta post partum au fost un cocktail de hormoni”

Răzvan Simion, matinalul Antenei 1, a vorbit, zilele trecute, în podcastul lui Radu Țibulcă, și despre ultima participare a Mădălinei Manole în studioul lor de filmare, cu o săptămână înainte de tragica veste care a îngenuncheat o țară întreagă:

„Depresia asta se instalează pentru că e hormonal, așa se întâmplă lucrurile. Asta până când a dispărut Mădălina Manole, la o săptămână după ce a fost la noi în emisiune. A fost la noi în emisiune și era de nerecunoscut. Cariera plus depresia asta post partum au fost un cocktail de hormoni, pentru că cei din jurul ei au ridicat din umeri, ba chiar erau indolenți. Și a decis de capul ei. Există și e a naibii de periculoasă. Și pentru mamă și pentru copil”.

Răzvan Simion a spus că Mpdplina Manole suferea de depresie după naștere
Răzvan Simion a spus că Mpdplina Manole suferea de depresie după naștere

Marian Manole îi dă replica lui Răzvan Simion: ”Poate îl lovește și pe el o depresie post partum!”

Marian îi dă replica lui Răzvan Simion, vedeta Antena 1, prin intermediul Ego.ro:

”Hormonii lui au luat-o razna. O fi de la căldură sau de la inactivitate sexuală? Despre Răzvan ăsta nu pot să spun decât că vorbește fără să știe, aceștia ca el sunt oameni care au cunoscut-o doar de conjunctură! Dacă avea puțin respect față de ea, de familia ei, și dacă era mai documentat în ăștia 12 ani, ar fi trebuit să tacă, măcar! Ce să spun despre unii ca ăsta, care au cunoscut-o doar în studio!

Marian cu fiul și cu Mădălina Manole
Marian cu fiul și cu Mădălina Manole

Ce priceput e el în problemele astea feminine cu depresii post partum! Poate îl lovește și pe el o depresie post partum! Dacă și-ar face Răzvan Simion ăsta inseminare artificială, poate duce și el o sarcină și ne va spune când va naște ce senzații are! Numai ce e în sufletul meu nu aș vrea să știți! Când presa și oamenii care au cunoscut-o o denigrează și o fac sinucigașă! Mai bine ar tăcea! V-ați întrebat, voi, ziariștii, ce e în sufletul meu, al nostru, al familiei mele? Părinții mei și-au strigat durerea cât au trăit!”.

Marian Manole, pe Facebook: ”Acum 12 ani, în ziua asta, mai trăia!”

Marian Manole este convins că Mădălina, pe care o adora, nu avea cum să-și dorească să moară. Cu doar o zi înainte de a fi găsită fără suflare, în vila ei din Otopeni, au vorbit la telefon. Era plină de viață și avea atâtea planuri! Marian a postat, miercuri, pe contul său de Facebook, un mesaj dureros, în care își strigă durerea, dorul și neputința:

”Avea un băiețel de un an și o lună! Cam 10 luni de căsnicie! Nu 10 ani, 10 luni! 10 luni de căsnicie cu noul „suflet pereche”! Azi e 13 iulie! Acum 12 ani, în ziua asta, mai trăia! Vorbea cu noi, familia ei de la Ploiești, la telefon! Își făcea planuri de vacanță pentru luna august! Voia să mergem cu băieții noștri la mare, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur! Râdea, era așa cum era ea mereu, tonică, plină de poante și cu tonus bun! S-a întâmplat ceva peste câteva ore, după miezul nopții, „nu a vrut să mai trăiască”!

Mădălina Manole s-a stins din viață pe 14 iulie 2010
Mădălina Manole s-a stins din viață pe 14 iulie 2010

Toate planurile noastre de viitor, dar și de venirea noastră, acolo, a doua zi, pe 14 iulie, cu ocazia zilei ei de naștere, au fost de fapt o păcăleală de a ei! „Ne-a întins o cursă”!? Nu cred! E sarcastic și dureros cum vorbesc acum! E dureros că am pierdut-o! E dureros că a pierit, așa cum a pierit! Dacă ar fi murit de o boală, cancer, într-un accident de mașină, era tot dureros, dar cu timpul te consolai și spuneai că așa a vrut Dumnezeu! Mâine ar fi împlinit 55 de ani! Sunt sigur că ar fi arătat tot ca o femeie frumoasă și tânără, așa cum era! Plină de viață și puternică! Se împlinesc 12 ani de la dispariția ei urâtă, mizerabilă! Familia mea este în pământ! Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate, în Ceruri, într-o altă dimensiune! V-aș ruga să nu dați nume în comentarii dacă le lăsați! Nu e lupta voastră! Voi, fanii ei, care citiți și vedeți această postare și care o iubiți și acum, după 12 ani, rugați-vă și plângeți-o în liniște! Sau doar ascultați-i muzica! Amin!”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Erika Isac, detalii despre noul iubit “Este un bărbat extraordinar!”
8 35 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *