În această toamnă, „Visuri la cheie”, unul dintre cele mai apreciate realityshow-uri de la noi, se întoarce pe micile ecrane cu forțe proaspete, dar și cu arhitecți noi în echipă. Printre cei noi se numără și Mara Ciubotaru, o tânără care mărturisește că iubește arta în toate formele ei și că propunerea de a participa la această emisiune a venit într-un moment în care nu știa dacă să mai continue această profesie. Despre rolul ei în cadrul showului, despre cum a interacționat cu oamenii pe care i-a întâlnit, dar mai ales care este rolul unui arhitect atunci când vine vorba de protejarea mediului și de implementarea cultului reciclării în România, ne vorbește chiar ea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.
Mara Ciubotaru: „Pasiunea pentru creație o am de când mă știu”
EGO.ro: Am observat că iubești arta în toate formele ei. De când ai descoperit această pasiune și când a fost momentul când ai decis să faci o carieră din asta?
Mara Ciubotaru: Îmi place arta, dar mă identific mai mult cu ideea de creație, creativitate, decât cu arta. Simt că arta are o altă consistență decât ceea ce fac eu, momentan. Iar pasiunea pentru creație o am de când mă știu, e mai mult un instinct natural și o formă de exprimare. De mică am creat idei, scenarii, desene, poezii, jocuri. Și nu doar eu. Ca și copii, suntem predispuși la a fi creativi, așa ne raportăm la realitate și interacționăm cu ea. La mine a rămas și la vârsta adultă. Creația/creativitatea a devenit pentru mine un limbaj exprimat prin alfabetul arhitecturii, al poeziei și nu numai.
De la desen, grafică, calcule, la poezie. Cum se îmbină tiate acestea în mintea ta? Sau poezia este evadarea ta?
Arhitectura are foarte multă poezie în ea, oferă emoție prin imagini, forme, lumini, texturi. Iar poezia este arhitectura emoțiilor, prin structura și calcului cuvintelor. Toate au la bază un numitor comun: armonia. Armonia are nevoie de ordine și structură, dar nu de rigiditate, ci de organic, de fluiditate. Așa că se întrepătrund foarte bine.
„M-am simțit copleșită și da, am plâns”
Recent ai vrut să aduci poezie și în casele celor pe care le renovați la „Visuri la Cheie”. Cum a venit propunerea?
A venit într-un moment în care oscilam dacă să mai continui această profesie sau nu, și am luat-o ca pe un semn. Și poate un drum diferit față de ce vizualizam să fie profesia asta.
Pentru că ești nou venită, nu am cum să nu te întreb și pe tine, cât de mult ai plâns până acum la filmări? A fost vreo familie pe care ți-ai dorit să o ajuți și după terminarea filmărilor?
Venind către familii cu intenții bune și cu forța de a îi ajuta, nu îmi vine să plâng pentru că știu că viața lor se îmbunătățește. Doar la Zigmund, un tânăr de 16 ani care a rămas fără familie, m-am simțit compleșită și da, am plâns, pentru că am simțit că nu putem acoperi acel gol. Însă știu că am lăsat un loc mai bun pentru el, de undeva își va crea viața mult mai ușor. Am cunoscut doar două familii până acum, și simt că au rămas cu tot ce au nevoie, împlinite.
În ultima vreme arhitecții au tot felul de oferte din ce în ce mai ciudate. Cum ar fi proiectarea unui cavou. Care a fost cea mai ciudată cerință a ta?
O să fiți surpinși, dar cred că e o alegere bună să apelezi la un profesionist chiar și în acest context. E nevoie de frumos și armonie, mai ales într-un loc de veci. Pentru musafiri, desigur (râde). N-am avut nicio cerință ciudată. Nu știu dacă e de bine sau de rău (râde).
„Ține de noi, arhitecții, să prezentăm beneficiarilor variante eco-friendly și să oferim o educație în acest sens”
Din păcate, în România, nu există această cultură a reciclării, însă nici noile locuințe nu sunt proiectate astfel încât să existe spații speciale pentru colectare selectivă. Cum vezi tu viitorul din acest punct de vedere, din postura de arhitect?
Din păcate, da, noile locuințe nu sunt prevăzute cu spații pentru colectarea selectivă. Ele nu respectă nici măcar normativele unor spații de bază: dimensiuni de cameră, de băi, deschideri uși, scări, parcări, etc. Iar dacă o respectă, nu sunt accesibile ca preț pentru mulți. Aici, postura de arhitect este infimă, căci arhitectul ar trebui să fie ajutat de legi ale meseriei, lucru care nu se întâmplă. Ar trebui să fie un efort comun al breslei și al statului. Pe plan individual, cred că ne putem ridica și întrebări legate de produsele propuse și folosite în proiecte: mobilier, finisaje, decorațiuni. Ține de noi să prezentăm beneficiarilor variante eco-friendly și să oferim o educație în acest sens, fiindcă sunt deschiși mulți dintre ei. E important să ne întrebăm ce se va întâmpla peste 120 de ani cu acea masă de plexiglas sau cu acele draperii din fibre sintetice. Iar atunci poate facem diferit alegerile.
