Ce se împarte la pomană de 3 luni, 6 luni și 9 luni. Tradiții, obiceiuri și superstiții

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ce se împarte la pomana de 3 luni, 6 luni și 9 luni, potrivit unor tradiții și obiceiuri respectate de creștini din cele mai vechi timpuri. La scurt timp după ce o persoană a decedat, se fac pomeni la o anumită perioadă, în aceste zile se respectă anumite datini și se împarte apropiaților diverse alimente. Urmăriți mai jos detalii despre etapele pe care trebuie să le urmați, după ce cinefa din familie s-a stins din viață.

Ce se împarte la pomană de 3 luni, 6 luni și 9 luni

Parastasul pentru cel care a decedat se face la început la interval de câteva zile, apoi câteva luni, iar apoi până la 7 ani. Atfel că, pentru cei care nu știu, parastasul se ține:

  • în ziua a treia de la moarte, care de obicei este și ziua dedicată înmormântării
  • ziua a noua de la moarte
  • la 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni.

Preoții țin slujbe la 6 luni, pentru pomenirea morților. Aceștia sfințesc mâncarea, se merge la mormântul decedatului, iar apoi se face pomana. La pomană, cei apropiați primesc mâncare, vin și lumânări de la rudele apropiatului decedatului. Se pomenește astfel, persoana adormită.

Mâncarea care este dată de pomană trebuie sfințită de către preot, apoi oferită individual, fără să se organizeze o masă mare.

De la un parastas nu trebuie să lipsească, potrivit tradiției:

  • coliva
  • vinul
  • prescurile
  • colacii
  • prosoapele și lumânările. Pe lângă acestea persoanele apropiate celui decedat pot să dea de pomană alimente sau obiecte.

Ce se dă la parastas de un an și ce se împarte la un parastas de 7 ani

„Atunci când apelați la preotul care va oficia slujba de parastas acesta vă va spune care este lista celor trebuincioase. Evident, ținând cont de tradițiile zonei, dar și de eventuale restricții cauzate de COVID-19.

La fel ca parastasul de 6 luni, la cel de 1 an și de 7 ani se împarte colivă, vin, prescuri, colaci, prosoapele și lumânări. Pe lângă acestea rudele celui trecut în lumea celor drepți pot să dea de pomană alimente sau obiecte.

În urma parastasului care are loc la 1 an de la deces, tradiția spune că, deși cel trecut în neființă va fi mereu prezent în suflet, se poate renunța la doliu”, explică preotul.

Conform Bisericii Ortodoxe, pomenirea se face astfel:

  • la 3 zile după deces (de obicei, în aceeași zi cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Domnului. În cea de-a treia zi
  • La 9 zile după deces, în amintirea ceasului al nouălea. Atunci când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri
  • La 40 de zile. „În ziua a patruzecea sufletul este adus de îngeri a treia oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. De aceea, în ziua a patruzecea se face pomenire de patruzeci de zile pentru cel mort. Şi atunci se face judecata particulară a sufletului. Adică judecata prin care rânduieşte Dumnezeu unde va sta sufletul până la judecata universală, sau la bine, sau la rău”, spune Arhimandrit Cleopa Ilie.
  • La 3 luni, 6 luni și 9 luni. Asta se face în cinstea Sfintei Treimi
  • la 1 an. În fiecare an, creștinii prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo

În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…