O căsătorie fără iubire, în zilele noastre, pare mai greu de înțeles. Desigur, cu excepția situațiilor în care există un interes, dar acestea nu sunt definitorii pentru vremurile în care trăim. Totuși, cazul meu a fost unul de excepție. Am fost nevoită să mă căsătoresc cu un bărbat pe care nu îl iubesc. Asta pentru a-mi face familia fericită.
Nici măcar nu e bogat sau vreo persoană cunoscută. Este un om simplu, pe care familia mea l-a îndrăgit de când l-a cunoscut.
Eugen venea la firma tatălui meu pentru diferite comisioane, apoi tata l-a angajat. Fiindcă era foarte loial, dar și priceput, a câștigat tot mai mult încrederea tatălui meu. A mers atât de departe cu asta, încât la momentul la care m-am întors eu de la facultate, el devenise mâna dreaptă a tatălui meu. Cel mai important om în firmă, după tata.
Aveam încă de atunci impresia că tata și l–a dorit de ginere, însă fără să mă întrebe și pe mine dacă mi-ar plăcea sau dacă suntem compatibili. Dar, în final, am fost nevoită să mă căsătoresc cu un bărbat pe care nu îl iubesc.
A vrut să protejeze firma
Lucrurile însă s-au complicat când, după ce tata a luat un împrumut pe care nu l-a mai putut restitui, firma lui era pusă în pericol. Dacă se ajungea acolo, ar fi putut să rămână fără ea. Așa că cea mai bună idee ce i-a putut veni a fost să pună totul pe numele lui, pentru a proteja firma și pe noi.
Când am aflat ce a făcut, am crezut că o iau razna. Nu am reușit să înțeleg cum de nu a găsit o soluție mai bună. Cum de i-a venit în minte să treacă totul pe numele unui străin?
Ca și cum asta nu era de ajuns, Eugen îmi făcea o curte asiduă, iar tata îl susținea cu toată puterea lui. Aproape că mă obliga să ies la întâlnire cu el. Aveam mereu în casă certuri și discuții aprinse pe tema asta, iar eu eram vulnerabilă. Venisem de la facultate, nu mai avema prieteni în oraș, toți erau plecați, nu mai aveam niciun fel de viață socială. Întâlnirile cu Eugen erau singurele mele ieșiri, de altfel.
Nu pot să spun că e un om neplăcut, dar eu nu simt nimic pentru el. Nu este genul de bărbat la care m-aș uita vreodată ca la un posibil partener. Nu îl iubesc, pur și simplu.
Am fost nevoită să mă căsătoresc cu un bărbat pe care nu îl iubesc
Oricât de mult m-am opus la început, până la urmă a cedat insitențelor tatălui meu și am început să ies cu el. Nu pot spune că îmi place în mod deosebit. Ca prieten, e totul în regulă. Dar nu mă simt atrasă de el în niciun fel și nu știu cum am să-i pot fi soție.
Cel puțin acum familia mea e fericită. Tata e fericit că, imediat după căsătorie, am devenit parteneră în afacere cu soțul meu, iar acum tata crede că toată munca lui e protejată și că a ajuns „pe mâini bune”. Ce nu știe el e că mi-a distrus mie orice fel de dorință de a mai face ceva cu viața mea. Mi-a retezat orice vis aș mai fi avut. M-am căsătorit pentru a-i salva lui firma, însă mi-am distrus mie viața. Nu știu cu poate fi fericit, știind că eu nu sunt.
