Jorge, adio vacanțe cu întreaga familie! Vestea pe care a primit-o artistul de la fetele sale EXCLUSIV

Jorge, ”Adio” vacanțe cu întreaga familie

De când s-a căsătorit cu Ramona Prodea, Jorge a fost fericit că are o familie numeroasă și mai ales unită, astfel că reușeau să facă mai toate activitățile împreună. Acest lucru a fost realizabil însă până recent, în vacanța din Turcia, când fetele cele mari l-au anunțat că este ultima deplasare în această formulă, căci sunt printre puținele adolescente care continuă să meargă în concedii alături de părinți.

Jorge și-a serbat ziua de naștere în Turcia, alături de soție și de cei trei copii

Anul acesta, Jorge a decis să-și serbeze ziua de naștere în Turcia alături de soția lui, Ramona, și de cei trei copii, David, Karina, fiica lui Jorge din căsătoria cu Alina Laufer, și Ilinca, fiica Ramonei din căsătoria anterioară.

Chiar dacă a fost una dintre cele mai frumoase zile de naștere, la final de vacanță, Jorge a primit „decisiva” din partea fiicelor sale. Ele l-au anunțat că au făcut compromisul de a merge împreună doar de această dată, însă este ultima vacanță în formula completă.

 „Încă de când se pregăteau să plece în Turcia, Karina și Ilinca lăsau să se înțeleagă că este ultima vacanță împreună, însă în Turcia le-au spus părinților că sunt printre puținele adolescente din resort care sunt cu adulții în vacanță și că de acum înainte vor să meargă cu gașca lor de prieteni. Karina face în curând 14 ani, însă Ilinca are 20, are iubit, și vrea să meargă mai mult cu el prin vacanțe, decât cu părinții și cu frații mai mici”, ne-a povestit o sursă apropiată lui Jorge.

De altfel, Jorge le-a mărturisit prietenilor că, pe de-o parte, se simte trist, căci se distrează excepțional cu copiii lui, însă pe de altă parte se bucură de faptul că îl are pe David, fiul în vârstă de 6 ani, iar atunci când apar doar alături de el, lumea crede că sunt un cuplu tânăr, cu doar un singur copil mic, și că nimeni nu crede că au mai mult de 40 de ani.

Jorge, ”Adio” vacanțe cu întreaga familie
Jorge, ”Adio” vacanțe cu întreaga familie

Profită de vacanțele în doi până vin nepoții

Dacă la Ilinca nu au ce să comenteze, cea mare fiind majoră, pe Karina nu se simte pregătit să o lase singură undeva. Așa că, cel puțin un an sau doi, crede că o mai poate convinge să-i mai însoțească măcar în citybreak-uri.

„Karina ar vrea și ea să urmeze modelul Ilincăi însă deocamdată este prea mică. Au noroc că are o relație specială cu David și că îi face mare plăcere să fie alături de el, să aibă activități împreună, așa că ea îi însoțește în continuare”, ne-a mai povestit aceeași sursă. Jorge și Ramona nu se vor putea obișnui însă cu prea multe vacanțe romantice în doi, căci se așteaptă ca în viitorul apropiat să plece alături de nepoți.

Artistul le-a mai spus prietenilor că este conștient de faptul că în curând fetele o să-i caute pentru a le cere ajutorul, așa cum o fac și ei în momentul de față. De când a devenit tată, Jorge a apelat la mama lui pentru a-l ajuta cu creșterea copiilor și pe care în momentul de față o iau în vacanță pentru a-l lăsa pe David în grija ei, dar și pentru ca femeia să se bucure de cel puțin o vacanță pe an alături de nepoți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…
Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…