Povestea mea începe în urmă cu patru ani, când l-am cunoscut pe M. Ne-am îndrăgostit pe loc unul de altul și în scurt timp eram împreună, cu promisiuni că ne vom iubi mereu. Însă acel „mereu” a durat foarte puțin. Acum îl simt mereu distant și rece.
Cel mai mult îmi doresc o îmbrățișare de la el
Dacă îl întreb despre starea lui, singurul răspuns pe care îl primesc în mod invariabil este acela că e obosit. Îl înțeleg că muncește mult, pentru că și eu muncesc cel puțin la fel de mult ca el. Dar când vin acasă, parcă cel mai mult îmi doresc o îmbrățișare de la el. Asta, pe mine m-ar relaxa. Pe el se pare că îl lasă rece.
Nu mai știu ce să cred. Nu îmi spune nimic, îmi răspunde monosilabic, iar dacă insist, îmi spune să merg la culcare, că nu e niciun fel de problemă între noi.
Îl simt mereu distant și rece
Situația asta durează de cel puțin șase luni și eu încep să îmi pun întrebări. Acum, orice face, mie mi se pare că o face cu scopul de a se ascunde de mine, de a-și ascunde o eventuală relație. Sper că încep să devin paranoică. Dar sunt unele lucruri pe care o femeie le simte, atunci când e apropiată de un bărbat. Sunt gesturi pe care înainte le făcea, iar acum nu le mai face. Felul în care mă privește, felul în care vorbește cu mine, totul îmi spune că nu mai simte nimic pentru mine. Și atunci vine întrebarea firească: are pe altcineva?
Am început să-i caut prin buzunare, să îi urmăresc telefonul și conturile de pe rețelele de socializare. Desigur că am văzut poze de la team-buildingul la care a fost în urmă cu fix șase luni. Adică de când a început el să se schimbe. Sigur că am văzut că în poze este mereu lângă aceeași persoană, o colegă mult mai tânără și extrem de frumoasă. Dar vreau să-mi păstrez gândirea rece și să nu încep să asociez lucrurile aiurea.
Se poartă diferit
Pe de altă parte, am văzut că acum laptopul lui are parolă, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până acum. Și telefonul este mult mai „protejat” decât înainte. Adică nu mai e lăsat niciodată nesupravegheat. Iar sâmbetele în care merge la muncă au devenit deja obișnuite. În ultimele luni nu mai știu să fi avut sâmbătă liberă.
Știu că sunt unele semne evidente și mă omoară gândul că s-ar putea ca mintea lui să fie mereu în altă parte.
Sunt copleșită de gândurile care mă frământă atât de mult în ultima vreme. Îl simt mereu distant și rece și corelat cu tot comportmentul lui din ultima perioadă îmi vine să îl iau, să-l scutur și să-l fac să spună tot ce are pe suflet. Dar deocamdată, tot ce pot face este să aștept. Ori să-i treacă și să redevină M. cel de care m-am îndrăgostit, ori să-mi spună ce s-a întâmplat și să ne luăm la revedere. Nici nu știu care variantă ar fi mai de așteptat.
