Zarug și-a descoperit adevărata vocație: „Mi-am găsit locul”. Ce meserie practică acum VIDEO EXCLUSIV

Zarug și-a descoperit adevărata vocație

Mihai Dan Zarug a devenit extrem de popular atât în mediul online, cât și în televiziune. Atitudinea lui pozitivă și stilul său neconformist au contribuit foarte mult la celebritatea lui. Zarug și-a dorit toată viața să fie în lumina reflectoarelor, lucru care în momentul de față i-a reușit pe deplin. Fostul concurent de la „Te cunosc de undeva!” a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că în clipa de față își trăiește cel mai frumos vis, acela de a avea propria emisiune. „After Party cu Zarug” este o continuare a reality-show-ului „Te cunosc de undeva!”, emisiune pe care o moderează Zarug.

”Nu mai sunt designer, pentru că momentan sunt Star TV”

Pe Zarug l-am întâlnit la evenimentul de lansare al sezonului 18 „Te cunosc de undeva” (Antena 1), unde nu a venit în calitate de concurent, ci de gazdă a emisiunii de culise pe care o moderează în momentul de față.

 „În calitate de fost designer m-am îmbrăcat singur, cu cele două mânuțe ale mele. De cusut nu e cusută de mine, dar, de făcut, este făcută de mine. Gândită. Nu mai sunt designer, pentru că momentan sunt Star TV, chiar starletă dacă ar fi să judec după decolteu. Să știi că nu mai am timp de altceva pentru că îmi place foarte tare, îmi place echipa de la „Te cunosc de undeva” și când au venit cu oferta de a reveni în mijlocul lor nu am putut să refuz. Pentru că atunci când îți găsești un loc în care te simți ca acasă, practic, ca în familie, oamenii nu pot decât să înflorească, să se dezvolte. Mi-am găsit locul, momentan e aici”, a declarat amuzat Zarug pentru EGO.ro, completând că va face tot posibilul să-și surprindă publicul în fiecare săptămână.

„Veți afla multe, unele poate nici nu ați vrea să le știți, dar le veți afla oricum pentru că nu m-am putut abține. Ce să zic? Îi urmăresc pe ăștia peste tot (n.r. concurenți), de la costume, make-up, repetiții, le dau sugestii, îi încurajez, fac mișto de ei, de astea. Eu sunt dintre „vedetele” care vine prima la serviciu. Nu plec ultima, dar oricum destul de târziu de la filmări. Dar chiar îmi place mult”.

„Nu aș vrea să mă transform într-o mască macabră a cuiva, care, cândva, era adevăr”

Zarug povestește că oricât de mult și-a dorit să aibă propria emisiune, nu ar fi acceptat acest proiect dacă nu ar fi avut parte de toată libertatea de exprimare. Artistul recunoaște că are mari emoții în fața camerelor, însă, în cazul lui, emoțiile l-au ajutat să-și formeze publicul.

„Fără emoții, fără trac, nu sunt niciodată. Și acum îmi curge transpirația parțial de la căldură, cealaltă parte din acest parțial este de la trac și de la emoție. Dar așa mă manifest eu în fața camerei și se pare că asta e ofertant pentru public. Mă simt foarte bine la rampă, mi se pare că este un mod de a mă exprima destul de liber. De altfel, aceasta este și intenția mea în acest sezon, să fiu cât mai EU. Am uitat maieul, dar sunt tot eu. Nu pot să promit că nu o să mă schimb, că nu ai cum să promiți ceva ce ține de viitor. Pot să promit că voi face tot ce îmi stă în putință să rămân cât în mai conexiune cu mine, ca să rămân autentic, pentru că nu aș vrea să mă transform într-o mască macabră a cuiva, care, cândva, era adevăr”, ne-a mai declarat Zarug.

Zarug și-a descoperit adevărata vocație: "Mi-am găsit locul"
Zarug, alături de Lorelai Bratu

De altfel, o altă înțelegere cu producătorii a fost aceea să nu urmeze niciun scenariu fix și mai ales să nu citească un prompter. Din punctul lui de vedere, nu este făcut pentru prompter și nu ar vrea niciodată să ajungă în acel stadiu.

„Aș putea să prezint o emisiune după un scenariu, dar aș povesti tot cumva în cuvintele mele. Asta cu prompterul este lucrul care m-ar speria un pic mai tare. Probabil e singurul lucru care mă sperie, căci ar trebui să recit niște cuvinte care nu îmi aparțin. Spre exemplu, zilele trecute, a trebuit să fac un promo și nici pe acela nu l-am făcut cum mi-au cerut pentru că recitam cuvintele alea nu le simțeam, nu le credeam și evident că asta transmiteam mai departe. Atunci le-am zis că facem o dată cum vor ei, că sigur nu o să iasă bine și nu o să poată să dea nimic și facem a doua oară cu ideile lor și cuvintele mele. Ghici care a trecut?”, ne-a mai declarat artistul.

„Eu nu alerg după opulență”

Deși nu a vrut să ofere prea multe detalii despre emisiunea lui, Zarug a promis că va face un content de excepție, așa cum a încercat să facă și în ultima vreme, de când a devenit mai vizibil în social media. Cu siguranță, pe lângă buna-dispoziție pe care o va aduce celor care îl urmăresc, Zarug va șoca și prin aparițiile sale, fiind recunoscut pentru stilul vestimentar aparte.

„Eu nu alerg după opulență. Eu alerg, dacă e să alerg după ceva vestimentar vorbind, e calitatea. Îmi place calitatea. Și, da, recunosc, îmi este frică de sărăcie. Dar am învățat, și asta tot în ani și făcând, că sunt puține lucruri pe care nu le-aș putea face dacă nu aș avea de ales. O să mă reapuc de mâncat gândaci”, a mai povestit amuzat Zarug pentru EGO.ro.

Video: Dorin Marinuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…