Ce se va întâmpla cu Regele Charles după înmormântarea Reginei. Ce schimbări ar putea să apară sub domnia sa

Ce se va întâmpla cu Regele Charles imediat după înmormântarea Reginei

După înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, un nou capitol va începe: domnia regelui Charles al III-lea. Iată ce urmează pentru noul monarh al Regatului Unit.

Ce se va întâmpla după înmormântarea Reginei

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată luni seara la capela St George de la Castelul Windsor. Evenimentul a avut loc doar în prezența rudelor și a presoanelor foarte apripiate, iar presa nu a avut acces.

Alături de sicriul reginei a fost mutat și cel al soțului ei, prințul Philip, așa cum a fost dorința suveranei. Acesta a decedat pe 9 aprilie 2021.

După moartea Reginei, tronul a trecut imediat la moștenitor – la Charles – fiul ei și fostul Prinț de Wales. Potrivit The Guardian, încoronarea sa ar putea să aibă loc în primăvara sau vara anului viitor.

În ultimii 900 de ani, de la William Cuceritorul,  încoronarea a avut loc în Catedrala Westminster Abbey.

Spre deosebire de nunțile regale, încoronarea este o ocazie de stat: guvernul plătește pentru ea și alege lista invitaților.

Ce obiecte va purta regele Charles după încoronare

Arhiepiscopul de Canterbury va pune pe capul lui Charles coroana Sfântului Edward, care datează din 1661. Aceasta este coroana emblematică din aur masiv din bijuteriile coroanei de la Turnul Londrei, care este bătută cu 444 de pietre prețioase colorate, inclusiv rubine, safire și turmaline. Este căptușită cu catifea purpurie și împodobită cu blană. Coroana va fi purtată de monarh doar în momentul încoronării propriu-zise, și asta pentru că aceasta cântărește 2,23 kg.

Încoronarea este o ceremonie tradițională și un eveniment cu totul special, dar se înțelege că regele Charles ar dori o versiune mai restrânsă în comparație cu încoronarea Reginei Elisabeta a II-a din 1953.

Cu toate acestea, el va fi în continuare încărcat cu bijuterii. Pe lângă coroana Sfântului Eduard, i se va înmâna inelul de încoronare, supranumit verigheta Angliei, care se pune pe inelarul mâinii drepte a monarhului.

De asemenea, i se va înmâna un sceptru datând din 1661, care a fost folosit la fiecare încoronare de atunci. În 1910, Regele George al V-lea a adăugat diamantul Cullinan I, o piatră de 530,2 carate tăiată din diamantul Cullinan, o piatră de 3.106 carate dezgropată în Africa de Sud în 1905.

Prințul Charles va primi, de asemenea, două brățări de aur pentru a simboliza legătura monarhului cu poporul.

Ce se va schimba sub domnia regelui Charles al III-lea?

În calitate de rege al unei monarhii constituționale, Charles nu poate schimba prea multe, deoarece doar parlamentul poate adopta legi. Se așteaptă ca regele să rămână neutru din punct de vedere politic, deși Charles este cunoscut ca un apărător înfocat al mai multor cauze, inclusiv al celei legate de criza climatică.

Se pare că Charles dorește o familie regală oficială restrânsă și s-a speculat că vor fi luate decizii care să contribuie la reducerea costurilor familiei. Banii pentru monarhie vin de la bugetul de stat.

Un domeniu important va fi cel al modernizării relațiilor cu țările din Commonwealth. Charles a mai comentat anterior, la un summit al Commonwealth, dorința sa de a „aprofunda propria mea înțelegere a impactului durabil al sclaviei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…