Suntem de doi ani împreună, dar nici până acum nu m-a prezentat familiei lui. Mereu amână, nu înțeleg de ce evită să facă pasul ăsta

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Suntem de doi ani împreună

Întotdeauna am considerat că momentele importante din viață trebuie lăsate să vină firesc. Nu mi-a plăcut niciodată să forțez nimic, însă nici să scap momentele potrivite nu mi se pare firesc. Eu cu iubitul meu suntem de doi ani împreună, însă evită și acum să mă prezinte familiei.

El merge singur de sărbători la ai lui

Nu înțeleg foarte bine care este motivul pentru care amână mereu acest moment. Dar a început să mă deranjeze faptul că și după doi ani, el merge singur acasă de sărbători, iar eu mi le petrec singură, sau în cel mai bun caz, cu prietenii mei.

L-am întrebat de mai multe ori și am mai avut discuții pe această temă. El nu refuză niciodată. Însă mereu spune că nu e un moment potrivit acum. Să mai așteptăm să se întâmplă nu mai știu ce minune, să vină fratele lui acasă, să plece bunica lui înapoi sau orice motiv pe cât de pueril, pe atât de enervant. Este evident că nu are niciun motiv real, că doar nu mergem să ne anunțăm logodna ori, mai grav, căsătoria. Era vorba strict să îi cunosc familia.

Suntem de doi ani împreună, dar nu mă prezintă familiei

Acum am început să-mi pun întrebări serioase cu privire la seriozitatea lui. Mă gândesc dacă nu cumva este jenat față de ai lui, să se prezinte cu mine acasă. Eu am crescut într-un centrul de plasament și nu am o familie propriu-zis. Dar am o familie apropiată care m-a susținut în toată perioada copilăriei și adolescenței. E o persoană aparte în viața mea, care a contat mai mult decât mama mea biologică, pe care abia o știu, vag. Este femeia care m-a îndrumat și m-a ghidat în viață, iar acum e mândră de mine și mă numește, deseori, fiica ei. Datorită ei sunt astăzi director al unui centru medical, pentru că ea m-a învățat să fiu tot ce sunt azi.

Am avut mereu impresia că nu am nevoie de o familie biologică pentru a fi acceptată în societate. Am crezut că nu e nevoie să punem etichete și să catalogăm oamenii în funcție de asta. Credeam că și iubitul meu este de aceeași părere, însă acum încep să am îndoieli.

Suntem de doi ani împreună, însă în continuare evită să mă prezinte familiei. Dacă nu cumva are deja o soție – ceea ce pare greu de imaginat – nu găsesc niciun alt motiv logic pentru care ar ezita atât de mult. Desigur, dacă îl întreb, nu ar recuoaște nici în ruptul capului. Dar eu sunt aproape sigură că despre asta este vorba.

El nu-și dă seama, dar pe mine mă jignește cu acest comportament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…