M-am despărțit de iubitul meu de aproape cinci ani, însă nici acum nu am reușit să depășesc momentul acela. De atunci nu am mai reușit să mă implic în nicio relație, de teamă că voi fi înșelată din nou. Din această cauză, toți îmi spun că trăiesc în trecut.
Adevărul este că au dreptate. Se poate spune că trăiesc în trecut, dar chiar dacă aș vrea, nu știu nici acum, după cinci ani, cum să ies din această stare. Problema este că am fost foarte atașată de el. Eram, aș putea spune, dependentă de el. Și nu doar emoțional, ci și financiar. Eram angajată la firma lui, iar dincolo de asta, nu-mi vedeam viața fără el. Știu că avea încredere în mine. Și eu aveam încredere în el. Însă când am aflat că mă înșală nu am putut suporta umilința și am plecat. Știam că nu voi mai găsi degrabă un job ca acolo, dar mi-am asumat asta.
Toți îmi spun că trăiesc în trecut
Acum am un job mult sub pregătirea mea, dar l-am acceptat pentru a putea supraviețui. Am crezut că va fi provizoriu, până voi găsi ceva mai bun. Din păcate însă, nu am găsit și sunt aproape cinci ani de când nici profesional, nici personal, nu am mai avut nicio ralizare notabilă.
Orice încercare de a avea o nouă relație sfârșește înainte de a începe. Sunt atât de temătoare că voi fi din nou înșelată, încât par că aș fi o femeie extrem de geloasă și de posesivă. Bărbații fug de mine mâncând pământul, în general după prima întâlnire. Rareori s-a întâmplat să am o a doua întânire cu același bărbat.
Iar dacă se întâmplă să-l văd pe fostul meu iubit cu cea care mi-a luat locul, câteva zile, sănătatea mea e compromisă.
Mi s-a recomandat psihoterapie
Acum toți prietenii îmi spun să fac psihoterapie, pentru a putea scăpa de obsesia mea pentru fostul iubit. Eu nu i-aș spune obsesie, ci mai degrabă o rană care nu s-a vindecat niciodată.
Îmi doresc din tot sufletul să pot să trec peste faptul că am fost înșelată. Însă modul în care a făcut-o, pentru mine a fost șocant. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că secretarea firmei, de care râdea mereu, ar putea fi chiar cea care să-l cucerească. Mereu îmi spunea despre ea cât e de prostuță și de naivă și râdea de fiecare gest pe care-l făcea la birou. Ajunserăm ca seara să vorbim despre ce a mai făcut Ancuța la birou, doar pentru a ne înveseli. Când i-am văzut împreună am rămas, pur și simplu, șocată.
Eram plecată deja de cîteva ore din birou și anunțasem că nu mă mai întorc, pentru că era deja târziu. L-am sunat și i-am spus că merg direct acasă și că îl aștept și pe el. Apoi mi-am amintit că laptopul meu rămăsese la birou, iar în seara aceea îmi propusesem să mai pun la punct ultimul contract, ce urma să fie semnat a doua zi. Așa că a trebuit, totuși, să mă întorc la birou să-l recuperez. Mi-am găsit iubitul în biroul lui cu secretara, într-o ipostază care mi-a rămas ca și tatuată pe creier. Și acum, de câte ori închid ochii, îi văd pe amândoi și figura lui, când și-a dat seama că mă uit la ei. Asta este ceva ce nu se poate uita.
Nu am mai vrut să aud de el
Nu am mai avut nicio discuție. În momentul acela mi-am strâns toate lucrurile, tot ce am avut acolo și am plecat. Am mers acasă, mi-am strâns și de acolo tot și am plecat în garsoniera mea, care era goală de când mă mutasem la el.
I-am spus să mă dea afară, că eu nu mai stau nici măcar cât să-mi scriu demisia. Nu a făcut-o mai multe săptămâni, până când i-am spus că mi-am găsit de lucru în altă parte. Nu am mai vorbit niciodată, nimic cu el. A înercat să mă sune, a încercat să vină și la mine acasă, dar nu l-am deschis.
Ancuța a încercat de mai multe ori să mă sune. Mi-a scris mesaje, emailuri, pe care le-am șters fără să le citesc. Nu văd ce ar mai avea să-mi spună. Am aflat, totuși, fără să fi întrebat acest lucru, că toți angajații din firmă știau de relația lor, care a început la scurt timp după ce a fost angajată ca secretară. Adică aveau deja vreo doi ani, când am aflat și eu.
Nu știu dacă ar putea fi ceva mai umilitor decât atât. Timp de doi ani să fii privită ca și o găină pe care o înșală iubitul. Doi ani în care nu am văzut semne, nu am avut bănuieli, ci o încredere oarbă în bărbatul pe care-l iubeam. Este mult mai mult decât pot duce. Poate de aceea toți îmi spun că trăiesc în trecut. Dar adevărul este că nu știu când voi putea să trec peste acest episod din viața mea.
