Povestea fascinantă a șeicului din Qatar. Are 3 neveste și 13 copii. Soțiile sale sunt superbe și fac parte familii de elită

Povestea fascinantă a șeicului din Qatar. Are 3 neveste și 13 copii

Povestea fascinantă a șeicului din Qatar. Tamim bin Hamad Al-Thani este cel care conduce destinele micuțului stat din Golf. Emirul Qatarului s-a născut într-o familie cu patru băieți, el fiind mezinul familiei. A preluat funcția de șef al statului în 2013, când tatăl său Tamim bin Hamad Al-Thani a abdicat de la tron. Actualul emir din Qatar are 3 neveste și 13 copii. Soțiile sale fac parte din familii de elită și ocupă funcții importante în stat. Una dintre ele îi este chiar verișoară.

Povestea fascinantă a șeicului din Qatar

Născut pe 3 iunie 1980, Tamim bin Hamad Al-Thani a avut parte de o educație aleasă. A fost școlit în Marea Britanie, urmând cursurile Academiei Militare Regale Sandhurst, cea pe care au absolvit-o și prinții William și Harry.

Al-Thani a devenit moștenitorul tronului Qatarului la 5 august 2003, când fratele său mai mare, Sheikh Jassim, moștenitorul de drept, a renunțat la pretenția sa la titlu.

Doi ani mai târziu, emirul Qatarului a fondat Oryx Qatar Sports Investments, care deține clubul de fotbal Paris Saint-Germain. Sub îndrumarea sa, țara pe care o conduce câștigat alegerile pentru găzduirea Campionatelor Mondiale de înot FINA 2014 și Cupa Mondială FIFA 2022.

Are 3 soții și 13 copii

Șeicul Tamim bin Hamad Al-Thani are trei soții, alese din elita din Qatar, femei educate și cu origini nobile.

S-a căsătorit cu prima soție, Șeica Jawaher bint Hamad Al Thani, în 2005, iar împreună au patru copii. Așa cum este tradiția, fiind prima soție, Jawaher are și cele mai importante atribuții. Ea face parte din familia regală din Qatar și îi este verișoară de gradul al doilea soțului ei, conform protv.ro.

Povestea fascinantă a șeicului din Qatar. Are 3 neveste și 13 copii
Povestea fascinantă a șeicului din Qatar. Are 3 neveste și 13 copii

În 2009, Tamim bin Hamad Al-Thani s-a căsătorit cu cea de-a doua soție, Al-Anoud bint Hamad Al-Thani, care i-a dăruit 5 copii.

Ea ocupă o importantă fucție de conducere în sistemul financiar al țării, fiind numită, în 2017, director general pentru Dezvoltarea Afacerilor la Autoritatea Centrului Financiar din Qatar (QFC). Anterior, ea a ocupat funcțiile de Vicepreședinte al Alianțelor Strategice, Biroul CEO și Director Asociat pentru Afaceri Economice pentru regiunea MENA.

Cea de-a doua soție a șeicului Tamim bin Hamad Al-Thani a avut parte și ea de o educație aleasă, fiind absolventă a London School of Economics și a Universității Oxford.

Cinci ani mai târziu, în 2014, emirul Qatarului s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, șeica Noora bint Hathal Al Dosari. Împreună au patru copii.

Dintre cele trei soții ale emirului, Noora bint Hathal Al Dosari este cea mai puțin expusă în public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…