În urmă cu câteva zile am ajuns cu iubitul meu într-un punct de unde, spun eu, nu mai e cale de-ntoarcere. Eu vreau să ne despărțim, însă el insistă să rămân și nu mă lasă să plec. Eu sunt foarte decisă, pentru că iubitul meu mi-a dat o palmă. Nu am crezut că vom ajunge vreodată aici.
Niciodată nu m-am gândit că mă poate lovi
Știam că are unele probleme cu agresivitatea, dar mereu mi-a spus că nu a lovit niciodată o femeie și că nici nu ar face-o. Însă la ultima ceartă puternică mi-a dat, efectiv, o palmă. Nici nu mi-a venit să cred că face asta. Dar a făcut-o, iar eu nu pot accepta așa ceva.
Acum își tot cere scuze și îmi spune că era foarte nervos și că nu s-a putut controla, dar că nu ar mai face-o niciodată. Îmi cere să-l iert și îmi face tot felul de promisiuni. Însă și eu mi-am promis de când eram încă foarte mică și vedeam aresiuni în familie,că nu voi accepta niciodată așa ceva. Niciodată!
Am trăit astfel de traume în copilărie, o vedeam pe mama cum sferă din cauza unui partener agresiv. După ce a murit tata, pe când eu aveam doar trei ani , mama a avut un alt partener de viață. Nu a fost niciodată căsătorită cu el, dar s-a gândit că eu și fratele meu mai mare cu doi ani am avea nevoie de o figură paternă. Eu începusem să-i spun „tată”, dar fratele meu mai mare nu i-a spus niciodată astfel. Însă pe când aveam cam cinci-șase ani, îmi amintesc cum stătea mama cu mine în brațe și încasa palme de la el. Eu țipam „tati, tati”, iar fratele meu îmi spunea „ăsta nu e tati. Tati nu ar lovi-o pe mami”. Toate aceste amintiri și multe altele mi-au revenit ca un vârtej în minte, în momentul în care a primit acea palmă. Nu cred că pot să trec peste asta.
Iubitul meu mi-a dat o palmă
Știu că în meseria lui de bodyguard și ca fost sportiv, blândețea și calmul nu prea au loc. Dar dacă ținta lui e femeia pe care susține că o iubește, atunci această relație nu este pentru mine.
Îmi reproșează acum că arunc la gunoi tot ce am consruit noi în cei patru ani de relație. Că anul viitor ar fi trebuit să facem nunta, că avem deja planuri pentru viitorul nostru împreună. Că acum dau cu piciorul la tot. Îmi pare rău, dar în mintea mea acum mă văd pe mine, în viitor, cu un copil în brațe care va avea de suferit din cauza agresivității lui. Nu pot să mă imaginez făcând aceeași greșeală ca și mama mea. Prefer să renunț la tot, să nu mai am nicio relație, dacă nu pot avea una sănătoasă.
Acum însă nu știu cum să fac să pot ieși din această poveste. Efectiv nu-mi dă voie nici măcar să mă gândesc la plecat. E atât de spășit și încearcă mereu să mă facă să uit că iubitul meu mi-a dat o palmă. Mă face să par eu cea vinovată, pentru că îl abandonez și abandonez toate planurile noastre, când el de fapt e chiar un mielușel. Mă face să mă simt crudă și neiertătoare. Parcă nu ar înțelege gravitatea situației. Nu neapărat vorbim de durerea unei plame primite, ci gravitatea acestui gest.
