Sfatul primit de Alina Pușcău în timpul relației cu Vin Diesel: “Eu nu înțelegeam, aveam 21 de ani”. Ce i-a transmis celebrul actor VIDEO EXCLUSIV

Alina Pușcău

Alina Pușcău a reușit să își construiască o frumoasă carieră în lumea modelling-ului, dar și în industria actoriei. Totuși, vedeta a recunoscut că drumul către a se cunoaște cu adevărat a fost unul anevoios. În trecut, ea a avut o relație cu Vin Diesel, celebrul actor de la Hollywood, astfel că ne-a spus, în exclusivitate pentru Ego.ro, ce i-a transmis acesta. Chiar dacă nu a înțeles pe atunci sfatul, vedeta și-a dat seama, de-a lungul timpului, că starul avea dreptate.

Alina Pușcău: “În relațiile mele sau în relația în care am fost, eu arătam că sunt mândră de mine, dar în sufletul meu eram și rușinoasă”

Considerată una dintre cele mai frumoase românce, Alina Pușcău nu mai are nevoie de prezentare. În trecut, superba vedetă a avut o relație amoroasă cu Vin Diesel. Întrebată dacă a simțit presiune în momentul în care a format un cuplu cu actorul de la Hollywood, ea ne-a mărturisit:

“În primul rând, eu aveam emoția de rușine, care este mândria. Am pus stop la tot ce am trecut prin copilărie și arătam că sunt mândră de mine, că pe mine nu mă interesează nimic, că eu nu am emoții. Când nu ești disponibil emotional, îți merge, dar până la un anumit punct. Atunci, te duci în jos și izbucnești. În relațiile mele sau în relația în care am fost, eu arătam că sunt mândră de mine, dar în sufletul meu eram și rușinoasă, dar și rănită din cauza copilăriei. Eu am arătat ani de zile că nu am nicio problemă. Este ușor să arăți acest lucru pentru că atragi mulți oameni. Oamenii se deschid față de tine și tu încerci să fii mult mai mândră. Orice persoană se deschide la oamenii care nu au vreo emoție, dar este un joc mental și nu este bine să îl joci pentru că o să te rănești mai rău și o să treci prin mai multe dificultăți. Este karma și am ajuns acolo. Am avut multă mândrie, am atras oameni foarte puternici și după mi-am dat seama: “Eu de ce trebuie să fiu altcineva și să le arăt oamenilor ce vor să vadă? Haide să fiu eu!”. Și am mers pe drumul acesta ca să mă descopăr cum sunt cu adevărat, să nu am nicio rușine, absolut nimic.”

Ce i-a spus Vin Diesel

De asemenea, în timpul relației, Vin Diesel i-a transmis vedetei că poate să facă orice își propune, ținând cont că este frumoasă și deșteaptă. Pe atunci, Alina Pușcău nu i-a înțeles vorbele, însă acum pune preț pe ele:

“Aveam o discuție cu el (n.r. Vin Diesel) și îmi spunea: “Tu poți să faci orice în lumea aceasta! Ești frumoasă, ești deșteaptă!”. Eu nu înțelegeam, aveam 21 de ani. Îi ziceam: “Tu ești star de film! Eu nu sunt, sunt manechin! Despre ce vorbești?”. Dar acum am înțeles, adică fiecare are scopul lui în viață, fiecare are puterea lui. Nu este vorba că ești star de film sau ești bogat, dacă tu știi cine ești și te respecți, este mai important decât să fii cineva. Mulți care sunt cunoscuți și sunt bogați nu au încredere în ei. Eu prefer să am încredere în mine și să fiu eu, să nu joc niciun rol, decât să am tot ce au ei.”

Este pregătită să își facă o familie

În plus, vedeta ne-a mărturisit că este pregătită să își facă o familie și să se bucure de viața de mămică. Alina Pușcău a vrut să ajungă în acest punct, însă își pune credința în Dumnezeu, acceptând orice o să primească:

“Da, sunt foarte pregătită, de asta și am vrut să lucrez la mine și de asta am stat mai mult timp în România, ca să pot să ajung în acest punct. Da, sunt pregătită pentru orice vrea Dumnezeu să îmi dea. Acum nu mai am așteptări. Mă iubesc pe mine, știu cine sunt, știu ce vreau, știu care este scopul meu, iar acum doar ce vrea Dumnezeu se va întâmpla. Nu poți să te joci cu Dumnezeu, el știe mai bine care este omul potrivit pentru tine întotdeauna.”

Video: Dragoș Enăchescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…