Adrian Nartea este în inferioritate numerică acasă. „Și cățelul este tot fetiță” VIDEO EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Adrian Nartea este în inferioritate numerică acasă

Adrian Nartea a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la noi, prestația din serialul „VLAD” aducându-i pe lângă celebritate și multe alte proiecte în paralel. Cu toate că are o agendă destul de aglomerată, atunci când vine vorba de familia lui, actorul își face timp să-și scoată fetele în parc sau să petreacă timp cu ele. Adrian Nartea a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că s-a obișnuit deja să fie singurul reprezentant al sexului tare în familie, căci pe lângă soție și cele două fiice, chiar și cățelul familiei este tot de sex feminin.

Adrian Nartea, înconjurat de fete în familie

Atunci când nu este la filmări sau la repetițiile de la teatru, Adrian Nartea se joacă cu fetele lui. Nu a fost niciodată genul de bărbat care și-a dorit musai un moștenitor, ci atunci când a aflat că și cel de-al doilea copil este tot fetiță și-a dat seama că ăsta este destinul lui.

„Sunt obișnuit cu lucrurile astea. La început a fost cățelul, după care primul copil, apoi al doilea copil, acum doi copii și cățel. Soția nici nu se mai pune la socoteală. Sau bine, atunci să spunem că la început de tot a fost soția, după care cățelul, apoi copiii. Acum sunt toate 4. De aceea zic „Doamnele ajută”. Dar suntem într-un sistem care funcționează”, ne-a povestit amuzat Adrian Nartea.

Citește și: Cu ce se ocupă acum Adrian Nartea, protagonistul serialului Vlad. „Se lucrează, e multă muncă”. Cum va putea fi văzut din nou la Pro TV. VIDEO EXCLUSIV

Actorul are o căsnicie frumoasă alături de Alina Ferinceac și împreună au două fetițe: Mara și Petra, care se pare că sunt la vârsta la care își doresc să stea cât mai mult alături de tatăl lor. Astfel că, actorul are un program bine stabilit, de dimineața până seara, când se oferă să o culce pe fiica cea mare. Când are o zi mai liberă, Nartea nu se sfiește să recunoască că este pe post de babysitting și că se descurcă excepțional.

„Deocamdată le fac față”

Cu toate acestea, Adi Nartea recunoaște că prezența lui este mai mult un ajutor, toată baza fiind în partenera lui de viață.

„Acasă, Slavă Domnului, Alina este stâlpul și am norocul ăsta. Ea se ocupă de tot ce pe acasă, iar eu vin în ajutor de fiecare dată când pot. Acum că am mai mult timp liber și nu sunt așa plecat de mult la filmări, am repetiții dar nu așa de multe, pot să stau să mai mult acasă și încerc să stau mai mult acasă”, a mai declarat Adi Nartea pentru EGO.ro.

Citește și: Adrian Nartea, deschis în fața provocărilor după rolul din serialul ”Vlad”. Ar accepta chiar să intre în pielea unui transsexual EXCLUSIV

Cu toate că este singurul bărbat din familie, actorul mărturisește că nu se simte răsfățatul familiei, ba din contră, în momentul de față lucrează la relația lui cu cele două fiice, tocmai ca, pe viitor, acestea să nu uite de toate clipele frumoase petrecute împreună și să vrea să stea cât mai mult alături de el.

„Și cățelul este tot fetiță. Eu sunt suficient acolo. Deocamdată le fac față. E bine. Deocamdată nu sunt eu cel mai răsfățat din casă, dar sedimentez lucruri ca să fiu răsfățat mai încolo”, a mai declarat amuzat Adi Nartea pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…