Ce conține supa la plic, de fapt. Mulți o consumă fără să știe asta. Detaliul important de pe etichetă

Ce conține supa la plic, de fapt

Ce conține supa la plic, de fapt. Din lipsă de timp, adesea apelăm la mâncărurile care pot fi preparate cât ai pocni din degete. Iar printre preparatele care pot fi făcute extrem de rapid se numără și supa la plic. Dar suntem oare dispuși să renunțăm la sănătate din lipsa timpului. Căci ceea ce conține supa la plic sunt în mare parte ingrediente nocive pentru organism.

Ce conține supa la plic, de fapt. Mulți o consumă fără să știe asta

Specialiștii avertizează că supa la plic este un adevărat pericol pentru sănătate, deoarece conține peste 150% mai multă sare față de doza zilnică recomandată și o serie de alte substanțe (E-uri) foarte nocive.

Mai exact, acest preparat conține până la 10 E-uri şi până la 12,8 grame de sare, cu 156% mai mult decât doza zilnică recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se arată într-un studiu realizat de InfoCons .

Rezultatul a fost stabilit în urma analizării etichetelor a 29 de produse. Printre ingredientele regăsite se numără și tăițeii, cu un procent cuprins între 44,9% şi 93% din compoziţia produsului, dar şi legumele deshidratate, cu un procent cuprins între 2,2% şi 28,5% din compoziţia produsului.

Totodată, studiul a relevat că 93,10% dintre produse au în compoziția lor aditivi alimentari. Președintele InfoCons trage un semnal de alarmă și îi sfătuiește pe oameni să citească foarte bine etichetele produselor și să le aleagă pe cele care nu au în compoziția lor aditivi, coloranți și sare în exces.

„Încercăm să mâncăm mai uşor şi alegem de cele mai multe ori o supă la plic rapidă şi uşor de făcut. Dar ne-am gândit să citim eticheta de pe supa la plic?

Am citit noi etichetele pentru tine, am făcut o radiografie şi, înainte de a cumpăra, măcar citiţi studiul pentru produsele supă la plic, descărcaţi aplicaţia gratuită InfoCons, scanaţi codul de bare şi alegeţi în cunoştinţă de cauză dacă vreţi o supă la plic cu cât mai puţine E-uri, aditivi, coloranţi, conservanţi şi sare!”, a precizat Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

Medicii spun că cei care consumă aceste supe pe termen lung s-ar putea îmbolnăvi de cancer la stomac sau la colon.

Ce conțin crenvurștii

Potrivit InfoCons, în compoziția crenvurștilor de porc, carnea de porc se află în proporție de 10% – 93% în compoziția.

„În total au fost analizate 19 produse. Ca urmare a centralizării şi analizării informaţiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor au rezultat: procentul de carne de porc este cuprins între 10 şi 93% din compoziţia produsului„, se menţionează în comunicat, relatează Agerpres.

Conform sursei citate, există şi produse care sunt comercializate sub denumirea „Crenvurşti carne de porc”, însă primul ingredient din listă este carnea de pui. Carnea de porc se află pe a patra poziţie în lista ingredientelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…
Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…