Cel mai periculos aliment de pe masa de Revelion. Mare atenție la acest preparat

Cel mai periculos aliment de pe masa de Revelion

Există mai multe mâncăruri populare atunci când vine vorba de masa de Revelion, însă nutriționiștii trag un semnal de alarmă. Spre exemplu, salatele Olivier sau Șuba nu trebuie consumate și a doua zi deoarece devin toxice. Vezi mai jos care este cel mai periculos aliment de pe masa de Revelion și de ce e bine să eviți preparatul.

Cel mai periculos aliment de pe masa de Revelion

Potrivit nutriționistului Elena Solomatina, salata cu maioneză, fructe de mare, ouă și carne este considerată a fi una dintre cele mai periculoase. Ea susține că aceasta nu trebuie să stea mult pe masă, la temperatura camerei.

„La urma urmei, așa cum se întâmplă de obicei: ne-am așezat să sărbătorim cu câteva ore înainte de dangătul orologiului, ne-am plimbat, am revenit, am băut șampanie, ne-am plimbat apoi am revenit din nou. Iar salata se înăcrește în tot acest timp pe platou”, a explicat Solomatina, menționând faptul că a doua zi acest produs este periculos pentru a fi consumat, chiar și fără maioneză.

De asemenea, nutriționistul susține că e bine ca ingredientele pentru salată să fie pregătite din timp și să fie păstrate separat. Ulterior, când salata este asezonată să fie consumată imediat.

„Cel mai prielnic mediu pentru microbi este atunci când e cald și umed, acestea sunt condițiile care se realizează în salatele noastre preferate. De ce maioneza este atât de periculoasă? Doar pentru că oferă o umiditate ridicată”, a explicat nutriționistul.

De ce este periculoasă maioneza

Maioneza conține ou, iar nutriționistul susține că bacteriile adoră ouăle. Astfel, dacă nu ține cont de perioada de valabilitate a salatelor riscăm să facem o intoxicație gravă. Această intoxicație este foarte periculoasă pentru copii și vârstnici. La cel mici poate provoca deshidratare severe, dezechilibru electrolitic, convulsii, chiar și deces în cele mai grave cazuri. La cei în vârstă intoxicația poate declanșa agravarea bolilor cardiovasculare, chiar și un atac de cord.

Un alt nutriționist susține că ar fi bine să renunțăm și la șampanie în noaptea de Revelion. Alcoolul împreună cu alimentele bogate în calorii poate duce la probleme grave ale organismului. Nutriționistul Olga Grigoryan spune că cina trebuie servită la ora obișnuită și tot atunci să se deschidă și șampania, deși consumul acesteia nu este obligatoriu. Cât despre mesele care conțin pește, nutriționistul declară că acesta poate fi consumat la prânz, pe data de 1 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…