Fiica Ritei Mureșan, model internațional. Cine a descoperit-o: „Am trimis-o la Paris” VIDEO EXCLUSIV

Fiica Ritei Mureșan, model internațional

Rita Mureșan are cu ce se mândri. Fiica sa cea mică îi calcă pe urme. Gloria, care în toamnă a împlinit frumoasa vârstă de 23 de ani, este deja model internațional și se pregătește pentru un eveniment de modă extrem de important care va avea loc la Paris.

Cu toate acestea, tânăra nu a fost atrasă de la început de fashion și a refuzat de fiecare dată, de-a lungul anilor, propunerile mamei sale de a deveni model. Iată însă cine a descoperit-o și cum a convins-o să urmeze această meserie.

Fiica Ritei Mureșan, model internațional. Cine a descoperit-o, de fapt

Visul Ritei Mureșan s-a îndeplinit în sfârșit. După ani de zile în care a făcut tot posibilul să își convingă fiica cea mică să devină model, Gloria a acceptat. Însă nu la propunerea mamei sale, ci la cea a celebrului fotomodel internațional român Ana Maria Bucura.

Retrasă de ceva timp din activitate, manechinul în vârstă de 42 de ani se ocupă, printre altele, și cu găsirea persoanelor potrivite pentru această meserie (scouter).

Din prima clipă când a văzut-o pe Gloria i-a atras atenția. Trăsăturile frumoase, expresivitatea feței și silueta perfectă sunt calitățile pe care orice designer le caută la un model. Iar fica Ritei Mureșan este cu adevărat norocoasă să le aibă pe toate.

„Ne-am întâlnit într-o seară. Întâmplător, nu știam (că este fiica Ritei Mureșan). I-am spus „Tu ești înaltă, frumoasă, ce faci în România? Tu de ce nu ești model?”, a povestit Ana Maria Bucura cum a decurs prima întâlnire cu Gloria în ediția din această seară a emisiunii Ego Life.

Cum a reușit să o convingă Ana Maria Bucura pe fiica Ritei Mureșan să devină model

Celebra creatoare de modă Rita Mureșan a încercat să își convigă fiica să aleagă acest drum timp de mai bine de șapte ani, fără succes însă. Cu toate acestea, Ana Maria Bucura a reușit să facă acest lucru de la prima întâlnire cu Gloria. Acum, tânăra se pregătește pentru o importantă prezentare de modă la Paris.

„Nu a reușit să o convingă. Iar eu, vorbind cu ea într-o seară și spunându-i: „Pregătește-te, fă-ți niște polaroide (fotografii în format fizic n.r.) și eu te ajut să mergi în Franța, la Londra…” Și i-am trimis pozele în Franța chiar scouter-ului care m-a descoperit pe mine și care m-a adus la Paris, Thierry, iar acum pleacă în ianuarie la haute couture.

Eu am lucrat pentru Rita Mureșan și întâlnindu-ne mi-a zis: „De șapte ani încerc să o conving să se facă model și a trebuit să vii tu…”, a povestit Ana Maria Bucura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…