Ce pensie are Jean Paler, în 2023. Suma pe care o încasează actorul după majorare

Ce pensie are Jean Paler, în 2023

Jean Paler, unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie din România, a vorbit despre pensia pe care o încasează de la statul român după zeci de ani de activitate. Plin de umor, așa cum îl cunoaștem cu toții, Jean Paler a făcut haz de necaz despre situația lui financiară, mai ales că majorarea pe care a primit-o recent la pensie este aproape nesemnificativă în comparație cu nevoile sale.

Ce pensie are Jean Paler, în 2023

La cei 70 de ani ai săi, dintre care majoriatea petrecuți pe scenă, celebrul comediant este nevoit să se descurce cu o pensie foarte mică. A primit noua majorare de 100 de lei cu bucurie, deși recunoaște că nu îl ajută cu mai nimic. Totuși pe lângă acești bani, el a mai primit și o sumă drept stimulent pentru încălzire și energie electrică. Cumulat, actorul s-a bucurat luna aceasta de un venit de puțin peste 1.500 de lei.

”Mi-au mai dat o mărire de 107 lei, dar și vreo 400 de lei, pentru curent și gaze. Luna asta am luat 1.507 lei, este mai bine. Doamne-ajută!”, a declarat actorul pentru Playtech Știri.

Nu ar putea să trăiască doa din acești bani, mai ales că se confruntă cu mai multe probleme de sănătate, iar prețul medicamentelor, ca de altfel al tuturor mărfurilor și serivciilor, a crescut semnificativ în ulmtimul an. De aceea, actorul continuă să susțină specatacole în întreaga țară pentru a-și completa veniturile, iar ultima reprezentație a susținut-o în zona Moldovei.

,,Am fost în turneu, în Moldova, o săptămână, pe la Bacău, pe la Roman, prin toată zona. Am mai făcut rost de niște bănuți, căci de Revelion și de Crăciun au fost anulate toate petrecerile la localurile unde trebuia să merg, din cauza prețurilor mari.”

Citește și: „Jean Paler, noul Seinfeld de România. Ce diferență este între gluma spusă la teatru și stand up comedy, în baruri: ”După 100 ml de vodcă unii intră în dialog cu mine” EXCLUSIV

Jean Paler, atac devastator la adresa autorităților: „Sper să se repete ce a fost în 1989”

În toamna anului trecut, Jean Paler a lansat un atac dur la adresa autorităților pe care le consideră vinovate de creșterea uriașă a prețurilor. Din punctul lui de vedere, exprimat într-un interviu în lua octombrie pentru Ego.ro, singura soluție pentru ieșirea din criza în care ne află este „o revoluție adevărată”.

El a mărturisit atunci că se descurcă foarte greu cu banii și nu poate să își cumpere alimentele necesare, deoarece ține un regim special din cauza afecțiunilor cardiace și a diabetului de tip II.

”Eu sper să se repete ce a fost în 1989, o revoluție adevărată și ieșirea noastră din UE și naționalizarea. Acestea ar fi singurele soluții. Nici nu mai știm ce să mai mâncăm, s-au scumpit pâinea și cartofii, adică mâncarea săracului. La mine e însă și mai complicat, căci am un regim alimentar din cauza bolii cardiace, plus ca sunt și diabetic grad doi. Prin urmare, am restricții la multe alimente”, a declarat atunci actorul pentru Ego.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…