Fostul meu iubit se însoară. Eu nu am încetat să-l iubesc, chiar dacă a trecut un an de la despărțirea noastră

Fostul meu iubit se însoară

Știu că femeile sunt în general conduse de emoții, iar eu nu fac excepție. Din păcate, nu le pot controla așa cum mi-aș dori, oricât încerc. Acum trec printr-o perioadă și mai dificilă, de când am aflat că fostul meu iubit se însoară. A trecut un an de la despărțirea noastră și deja face planuri de nuntă cu o alta. Noi am avut o relație de opt ani, dar nu mi-a spus niciodată că ar vrea să ne căsătorim.

Și-a făcut planuri de căsătorie în mai puțin de un an de la despărțirea noastră

E frustrant să vezi că nu ai fost suficient de bun pentru cineva, ca să facă planuri de viitor cu tine. În schimb, face planuri cu o alta, în mai puțin de un an. Eu nu am încetat să-l iubesc nici acum. Și nu știu ce să fac să-l uit.

Tot ce aflu despre el nu face decât să mă rănească, în continuare. Știu că deja se gândea la ea când ne-am despărțit. Poate chiar aveau deja o relație în paralel, pentru că în clipa în care el a plecat, a mers direct la ea. Imediat s-au mutat împreună, iar acum fac planuri de nuntă.

Fostul meu iubit se însoară

Chiar și motivul pentru care ne-am certat a fost unul pueril. Am făcut o glumă care nu i-a plăcut. S-a supărat pe mine și mi-a spus că noi doi nu ne potrivim. Am înțeles unde bate și l-am „ajutat”. L-am întrebat „atunci de ce mai suntem împreună?”. Răspunsul lui a fost că a mers să-și împacheteze lucrurile și a plecat. Nu a mai sunat niciodată, nu a mai dat niciun semn.

Am aflat că s-a mutat la ea. Știam că e nou apărută în grupul nostru de preieteni. E soră cu iubita unuia dintre prietenii lui, fost coleg de facultate. De câte ori ieșeam cu ei doi, venea și sora ei. Un pic mai tânără decât noi, care eram toți de aceeași vârstă, foști colegi de liceu, iar câțiva au fost și de facultate.

La început, mi s-a părut firesc să mai stăm și cu ea, pentru că era mereu singură. Sora și cumnatul ei o cam lăsau singură și eu mă simțeam prost să văd că stă mereu stingheră. Am tot vorbit cu ea, încercând să o fac să se simtă mai confortabil. Apoi iubitul meu a intervenit și el. Apoi a început să vină tot mai des, indeferent că ieșeam la un club sau la vreo cabană. Se apropiase atât de mult de iubitul meu, încât se făceau glume pe seama lor. Și a mea.

Nu mi-am imaginat atunci că lucrurile vor evolua în felul acesta. Acum încă plâng când mă gândesc la el și mă simt rănită la gândul că în opt ani de zile nu am reușit să ducem relația asta la un alt nivel.

A trecut doar un an de la despărțirea noastră, iar fostul meu iubit se însoară. Toți prietenii noștri se bucură pentru cei doi, în schimb, pe mine m-au uitat. Ciudată situație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…