Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea. Îl iubesc, dar nu știu dacă să mai stau sau să plec

Am aproape 35 de ani și simt că nu mai am răbdare. Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea nici măcar să audă. El e mai mic decât mine cu cinci ani și spune că nu își dorește copii decoamdată. De altfel, el îmi spune mereu că nu se simte pregătit nici pentru căsătorie. Și mai grav. îmi spune că dacă rămân însărcinată, ori fac avort, ori mă părăsește. Ceea ce nu înțelege el – sau se face că nu înțelege – este faptul că atunci când el va fi pregătit pentru toate astea, pentru mine va fi prea târziu.

Am încercat de multe ori să discut cu el

Am tot încercat să discut cu el. I-am explicat că din cauza diferenței de vârstă, nu voi putea să am copii atunci când el se va considera pregătit. Pentru că biologia nu face rabat și nu negociază cu noi. Dacă el vrea să aștepte până la 40 pentru a se căsători și a-și face o familie, ar însemna ca eu să am 45, vârstă la care ar fi greu să mă mai gândesc să am un copil.

De altfel, nici nu știu dacă să mai stau în relația asta sau să plec, pur și simplu. Nu cred că el se gândește serios la mine, la noi. Judecând după modul în care se poartă cu mine, am impresia că el vrea doar să trăiască momentul.

Mă simt trădată. Mi-a promis că nu mai vorbește cu fosta lui iubită și am descoperit recent mesaje între ei

Am vorbit cu ea la telefon și i-am spus să șteargă acest număr din agenda ei. Nu știu dacă a înțeles.

Iubitul meu vrea să încercăm și alte experiențe. Eu nu am fost educată așa, propunerea lui m-a lăsat fără cuvinte

Nu mă consider o persoană cu vederi înguste, dar am niște limite. Iar în ce privește intimitatea, lucrurile sunt mai delicate.

Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea

El de când a venit în oraș, de trei ani, nu a plătit niciodată chirie, pentru ca a stat la mine. L-am și întreținut câteva luni, până când și-a găsit job. Renunțase la un job prost plătit, într-un orășel mineresc și s-a mutat aici, cu speranța că va găsi ceva mai bun. Și a găsit. E angajat la o companie unde managerul e fostul meu coleg de facultate. Desigur, nu i-am cerut să-mi facă o favoare, ci doar să-l accepte la concurs. Întâmplător, e bun pe meseria lui și știam asta. Însă poți fi foarte bun, dacă nu ai idee nici măcar unde să te prezinți pentru un concurs.

L-am ajutat fără să aștept nimic în schimb. E partenerul meu și am considerat că așa funcționează într-un cuplu. Ne ajutăm reciproc. Relația merge foarte bine, însă atâta timp cât nu îmi doresc nimic în plus. În momentul în care încerc să discut cu el despre un copil sau, mai grav, despre căsătorie, lucrurile o iau razna. Îl iubesc foarte mult, dar nu mai sunt la fel de sigură că el își dorește să trăiască cu mine tot restul vieții.

Într-un moment de luciditate am avut un flash. Mi-am imaginat că stau în relația asta acceptând condițiile lui, iar peste câțiva ani își găsește o fată mai tânără și mă părăsește.

Acum stau pe gânduri dacă să fac pasul sau nu. Pe de o parte mi-e greu să-l părăsesc, pentru că-l iubesc foarte mult. Dar am o vârstă, iar eu îmi doresc foarte mult un copil. El, însă, nu vrea nici măcar să audă de asta. Chiar nu știu ce să fac, acum. Să mai încerc, să mai am răbdare, sau să plec și să încerc, cât nu e încă prea târziu, să-mi îndeplinesc visul de a deveni mamă.

Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!