Produsul interzis în toate avioanele Wizzair. Compania a transmis un e-mail clar pentru toți clienții

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Produsul interzis în toate avioanele Wizzair

Reprezentanții companiei Wizzair au transmis un mesaj total neașteptat pentru toți clienții. Este vorba despre un email prin care i-a informat că transportul aerian al unor alimente este strict interzis. Despre ce e vorba?

Mesajul viral al celor de la Wizzair. Îi vizează în mod direct pe românii care merg în Anglia

Cei de la Wizzair au decis să nu mai permită nimănui să transporte anumite alimente, situația fiind foarte des întâlnită pe ruta România – Anglia. Este vorba despre produsele din carne de porc: cârnați, carne sau chiar șorici. Având în vedere că a trecut perioada sărbătorilor, foarte multe companii de transport au primit plângeri din partea clienților că s-ar trezit cu bagajele distruse din cauză cărnii care s-a dezghețat. De asemenea, nici mirosul nu a fost prea plăcut, fapt ce le-a afectat imaginea companiilor de transport.

Astfel, clienții Wizzair au primit un email în care au fost anunțați că transportul cârnii, a produselor din carne sau a șoriciului este strict interzis în aeronavele companiei.

”Vă rugăm să rețineți că transportul aerian al produselor de origine animală, cum ar fi carnea sau pielea acestora, către Regatul Unit este strict interzis. Vă mulțumim pentru cooperare și vă așteptăm la bord!”, au transmis reprezentanții Wizz Air.

Cazul care a șocat o mulțime de oameni

Anul trecut, în luna noiembrie, o situație de acest fel a șocat o mulțime de oameni. A fost vorba de un zbor Cluj – Liverpool, iar oamenii s-ar trezit cu bagajele returnate la Cluj deoarece au fost găsite urme de sânge. Oamenii nu și-au primit bagajele la Liverpool decât după câteva zile.

”Cursa Wizz Air Cluj – Liverpool de ieri, 13.11.2022, a ajuns la destinație, dar toate bagajele călătorilor au fost returnate cu avionul la destinația Cluj, pe motiv ca, la deschiderea calei avionului pentru descărcare, s-a găsit sânge în cala și pe bagaje. Pasagerilor li s-a comunicat, după 2 ore de așteptare în Aeroport sa își ridice bagajele, că nu s-a putut stabili dacă este sânge uman sau animal, iar decizia aeroportului din Liverpool a fost sa fie trimise toate, înapoi, la destinație. Ni s-a comunicat faptul ca bagajele vor putea fi retrimise la Liverpool in zilele următoare, cu o alta cursa”, a declarat un pasager.

Ulterior, reprezentanții companiei de zbor au transmis că sângele era de origine animală. Totul s-a produs din cauza unui bagaj care conținea diferite produse alimentare. Cel mai probabil a fost vorba de carne crudă care s-a dezghețat în timpul zborului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…