Povestea mea cu Raul a început încă de acum opt ani, când ne-am întâlnit prima dată. Pot spune că a fost dragoste la prima vedere, deși eram fiecare în altă relație. El a fost cel mai îndrăzneț și a tot încercat să se apropie de mine, dar eu încercam să țin distanța, deși mă simțeam foarte atrasă de el. Au trecut însă doi ani până când am ajuns să avem o relație. Până atunci doar ne priveam de la distanță. Acum, după șase ani de relație, lucrurile sunt total diferite. Îmi spune că mă iubește, dar mă jignește în ultimul hal.
M-am săturat de comportamentul lui
În urmă cu două luni am decis să mă despart de el, pentru că m-am săturat să fiu atât de mult jignită și umilită. Însă după ce am plecat, a început să se comporte total diferit. Din nou. Acum îi pare rău și spune că nu știe ce s-a întâmplat cu el. Crede că „era pre sigur pe mine” și credea că orice îmi va face, voi rămâne acolo. Dar acum a înțeles cât de mult a greșit față de mine și îmi cere să vin înapoi.
Noi am avut deseori discuții despre căsătorie, dar niciodată nu am stabilit nimic concret. El știe că pentru mine, acel act nu înseamnă nimic. Eu consider că o semnătură pe hârtie nu e importantă decât la bancă. Atunci când dai sau iei bani. Însă dacă am nevoie de o semnătură pentru o relație „până când moartea ne va despărți”, atunci nu mai am nevoie de acea relație. Înseamnă că e falsă.
Îmi spune că mă iubește, dar mă jignește în ultimul hal
Raul însă are temeri în legătură cu căsătoria, știam asta din multele noastre discuții. După ce părinții lui au divorțat când el era doar un adolescent, a fost foarte afectat. Și-a promis atunci că nu se va căsători decât atunci când va fi sigur că e „pentru totdeauna”. Însă acel moment e doar o idee, pentru că el nu va fi niciodată pregătit pentru asta. Astfel, deși am discutat mult, din motive diferite, amândoi am evitat să luăm decizii în acest sens.
Ei bine, asta până când am decis că nu mai accept comportamentul lui și am ieșit din viața lui. De când am plecat din apartamentul lui mă caută neîncetat și îmi spune cât de mult mă vrea înapoi. Am încercat să discut cu el rațional, apoi i-am explicat și mai dur că nu mă întorc sub nicio formă. Acum însă a făcut un gest care a depășit orice mi-aș fi imaginat.
În urmă cu două zile eram cu o prietenă în oraș la cină. M-am mirat că m-a invitat alături de iubitul ei, dar am zis că, în cele din urmă, e prietena mea și probabil crede că mă simt singură de când m-am despărțit de Raul. Așa și era, așa că am primit bucuroasă invitația. Nu mi-am imaginat ce va urma.
Părea că e o seară liniștită ca orice sâmbătă seara, într-un restaurant unde vine lumea să ia masa într-o atmosferă relaxantă și plăcută. Însă dintr-o dată s-a schimbat totul. A început să cânte muzica mai tare decât era obișnuit și era o piesă care nu părea parte din „decor”. Era Bruno Mars, cu piesa Merry You.
Apoi a venit un chelner care mi-a adus un trandafir. M-am uitat șocată, credeam că e o greșeală. Apoi a mai venit unul, cu un alt trandafir.
A făcut un gest care m-a șocat
Tot nu m-am prins că era un scenariu, nici când prietena mea zâmbea complice cu iubitul ei. Apoi a apărut Raul cu un buchet imens de crini albi, știind că sunt florile mele preferate. Mi-a oferit buchetul și a îngenuncheat în fața mea cu un inel în mână și m-a cerut în căsătorie.
N-are rost să relatez cât am fost de șocată. Trecând peste părerea mea despre căsătorie și peste nemulțumirea pe care am avut-o față de comportamentul lui, m-am gândit cât de greu trebuie să-i fi fost să facă un astfel de gest. Să ia o astfel de decizie, având în vedere traumele lui și rănile nevindecate.
Acum chiar nu știu dacă să-i mai dau o șansă sau nu. Pe moment nu m-a lăsat sufletul să-l umilesc cu un refuz. Am răspuns da, în aplauzele tuturor. Însă i-am șoptit a ureche că trebuie să avem o discuție. M-a îmbrățișat și a spus că vom avea câte discuții voi vrea eu, până când auungem la un numitor comun.
Apoi am stat mult de vorbă și am analizat toate situațiile care au apărut între noi. De unde au apărut, ce le-a cauzat, cum am reacționat noi, unde au dus reacțiile noastre. Am reușit să-l fac să discute detașat despre aceste lucruri, fără patimă, încercând să ne vedem din afară. Ca și când ar fi vorba despre altcineva.
Deși am fost decisă să nu-l mai accept în viața mea, acum chiar nu știu ce să fac. Promisiunea a fost deja făcută, dar eu încă nu ltiu dacă am făcut bine promițând. Știu. Îmi spune că mă iubește și că nu poate fără mine. Dar dacă va începe iar să mă jignească și să vorbească urât cu mine, mă voi urî chiar și eu pentru faptul că i-am mai dat o șansă.
