Motivul pentru care Adrian Nartea a refuzat proiectele departe de casă: “Este greu” VIDEO EXCLUSIV

Motivul pentru care Adrian Nartea a refuzat proiectele departe de casă

Adrian Nartea i-a cucerit pe români în momentul în care a apărut în “Vlad”. După serial, el s-a ocupat de numeroase proiecte, însă și-a dorit, de fiecare dată, să rămână aproape de casă. Actorul ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Ego.ro, care este motivul pentru care a luat această decizie.

Adrian Nartea: “Nu am acceptat proiecte departe de casă”

Întrebat dacă este de părere că oamenii o să îl asocieze mereu cu rolul din “Vlad”, Adrian Nartea a mărturisit:

“Nu pot să zic că mă urmărește, mă susține încă. Imaginea Vlad este una foarte mișto, care îmi place și pe care mi-am asumat-o. Vlad nu ar fi putut să fie fără Adi Nartea și eu nu aș fi ajuns aici fără Vlad. E cumva un sincron foarte bun pe care îl ducem mai departe. Nu mă deranjează că lumea mă recunoaște drept Vlad, chiar mă onorează. Chiar nu a fost nimic în rolul Vlad care să aibă ceva cu minus. Bine, lăsând faptul că este un rol și că o parte din oameni înțeleg că este un rol. Acum am mustață pentru că sunt Chiriac în “O noapte furtunoasă”. Apropo, ne vedem la teatru pe 13 martie și pe 27 martie, la TNB. Mai sunt alții care mă asociază cu Vlad, dar este același respect și aceeași admirație. E chiar mișto.”

De ce a refuzat să plece departe de casă

Adrian Nartea își adoră micuțele, pe care le are alături de Alina Fericeac. Actorul își dorește să petreacă fiecare clipă liberă alături de Mara și Petra, astfel că a refuzat proiectele care l-ar ține departe de casă. El consideră că este important să le observe în aceste momente, în care cresc și descoperă lumea:

“Paradoxal, după ce s-a încheiat Vlad am fost mai liber, am stat mai mult acasă. Am avut mai multe de făcut, dar o zi aveam treabă, o zi stăteam acasă. Când filmam pentru Vlad plecam la 5 dimineața, mă întorceam la 7-8 seara. Dacă lucram peste program, mă întorceam la 12 noaptea, a doua zi, de la 5 dimineața. Am avut perioade întregi și lungi când îmi vedeam fetele pentru că veneau ele pe platou, în vizită. Acum, în schimb, poate că sunt plecat o zi sau două, dar după o zi sau două sunt acasă. Încerc să le combin pentru că, sincer, îmi place foarte mult să le văd pe cele mici cum cresc. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nu am acceptat proiecte departe de casă. Eu vreau să stau lângă fetițele mele, una are 2 ani, cealaltă 7 ani. Se întâmplă o dată în viață să le vezi cum cresc, cum te pupă, cum te iubesc.”

“Am zis că mai bine stau acasă”

Mai mult, întrebat dacă ar putea să își ia familia cu el, Adrian Nartea a explicat că acest lucru ar fi greu. De asemenea, până acum, actorul nu a primit oferte prin care să i se asigure și prezența fetelor din viața sa, astfel că s-a decis să se axeze pe proiectele aflate aproape de casă:

“Este greu să le iau cu mine, iar până acum ofertele nu au fost la pachet, au fost doar pentru mine. Și atunci am zis că mai bine stau acasă. Când o să crească puțin mai mari, o să putem să facem de toate de genul acesta.”

Ce face de Valentine’s Day

Chiar dacă muncește de Valentine’s Day, Adrian Nartea nu uită de partenera lui. Actorul ne-a mărturisit că o să o răsfețe cu un buchet de flori:

“Treabă, dar nu o să ezit să ajung pe la o florărie, dar nu mai ziceți la nimeni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…