Am divorțat de doi ani, dar încă nu reușesc să trec peste această despărțire. Încerc să nu mă mai gândesc la el, dar orice fac gândurile mele se întorc la el. Pentru o vreme am crezut că l-am uitat. Dar când am aflat vestea cea mare, m-a dat pe spate.
Mi-a spus că se căsătorește cu actuala iubită
Când ne-am despărțit, pentru mine a fost foarte dificil. Dar am preferat să discutăm deschis, cinstit, fără să ne ascundem emoțiile sau sentimentele. Din păcate, sentimentele lui pentru mine dispăruseră. Și mi-a spus asta cinstit. Era îndrăgostit de altcineva. A repetat de mai multe ori că îi pare foarte rău că știe că mă rănește, dar pur și simplu nu poate să controleze ce simte. Și l-am înțeles. Cel puțin așa am crezut.
Pentru că știa că m-a rănit, a promis să-mi fie aroape atât timp cât o să am nevoie. Și cât o să-l accept. Eu, însă, l-am refuzat, i-am spus că mi-ar prinde mai bine să mă îndepărtez, pentru a putea să-l uit mai ușor. Dar n-a fost așa. Încă nu am reușit să-l uit.
Acum mi-a spus că se căsătorește cu iubita lui. A vrut de mai multe ori să mi-o prezinte, dar am refuzat. Nu pot îndura asta, îmi pare rău. Știu că el nu a fost rău intenționat. Știu că între noi nu mai mergea relația, că ne înstrăinaserăm, dar sunt convinsă că dacă mai avea sentimente pentru mine, nu s-ar fi putut îndrăgosti de altcineva.
Din câte mi-a povestit despre ea, e o femeie divorțată, care a suferot, la rândul ei, trauma unei despărțiri. A încercat să-mi spună despre ea cât e de deosebită, dar am preferat să nu avem discuția asta.
Am crezut că l-am uitat
Desigur că l-am apreciat pentru că a fost cinstit cu mine. Însă nu așa mi-am imaginat că va decurge viața mea. M-am măritat cu el tocmai pentru că era un om vertical și demn. Dar nu credeam că asta se va întoarce împotriva mea.
Acum îmi vine să râd amar când mă gândesc că putea și el doar să mă înșele, așa cum fac bărbații în general. Putea să nu fie atât de corect, încât să-mi spună că s–a îndrăgostit și să mă părăsească. Putea avea o aventură, chiar dacă ar fi durat o vreme, apoi s-ar fi întors acasă.
Vestea că face pasul cel mare cu ea m-a dat peste cap total. Am crezut că l-am uitat, dar încă nu reușesc să mi-l scot din cap și din suflet. Mi-a trimis un mesaj în care îmi dă vestea cea mare. Nu știu ce să-i răspund. Aș vrea să-l felicit, dar aș minți. Aș putea să-i spun că mă bucur pentru fericirea lui, dar sufăr pentru nefericirea mea. Însă nu cred că ar vrea să audă asta acum de la mine.
Nu știu ce să fac ca să uit de el. Viața mea parcă bate pasul pe loc de atunci, nu fac nimic decât să merg la muncă, să vin acasă și mă pun la filme sau la computer. Ies doar să-mi cumpăr strictul necesar. Uneori nu răspund nici la telefon, nimănui, iar de ieșit nu poate fi vorba. Nu am chef să aud pe nimeni. Nu știu dacă e depresie sau nu, dar cert este că am ajuns o umbră a celei care am fost. Nu știu cum să fac să merg mai departe. Mi-ar prinde bine un sfat.
