De ce femeile au început să arate la fel: „Pare un model tras la indigo”. Explicațiile specialiștilor VIDEO EXCLUSIV

Trendul intervențiilor estetice a luat o amploare tot mai mare și la noi în România în ultimii ani. În timp ce unele femei își doresc un look cât mai natural, altele preferă să apeleze la bisturiul chirurgului platician din dorința de a se încadra într-un anumit șablon de frumusețe, pe care ele îl consideră perfect. Iată ce spun specialiștii despre această abordare.

De ce femeile au început să arate la fel: „Pare un model tras la indigo”

Medicul chirurg plastician Matei Iordache spune că deși a avut cazuri de doamne și domnișoare care i-au trecut pragul cabinetului pentru intervenții estetice care să se încadreze într-un anumit tipar, în ultima perioadă acest trend s-a mai domolit. Acum, din ce în ce mai multe reprezentante ale sexului frumos vor doar să își pătreze naturalețea trăsăturilor și să aibă un chip mai luminos și plin de prospețime.

„Pare un model tras la indigo”, a declarat medicul despre o bună parte dintre femeile care apelează la bisturiul chirurhgului platician.

Potrivit psihoterapeutului Oana Nicolau, această dorință a femeilor de a se încadra într-un anumit șablon de frumusețe ne este specifică nouă, românilor, întrucât în cultura noastră există obiceiul de a ne raporta la ceea ce își doresc cei din jurul nostru și nu neapărat la ceea ce ne face pe noi fericiți.

Citește și: „Ego Life, ediția a 52-a. Dana Săvuică și invitații săi, Oana Nicolau, psihoterapeut în relații, și Matei Iordache, medic specialist în chirurgie plastică, discută despre când ar trebui să apelăm la intervențiile estetice

„Există această tendință de a copia pentru că nu avem obișnuința să stăm cu noi”

„Noi, în cultura noastră a românilor, avem această mentalitate de a ne uita în curtea vecinului și de a considera că ce are vecinul este mai bun, mai frumos, mai bine. Din păcate noi nu avem acest exercițiu de a ne uita la noi, la exterior și la interior. Preferăm să ne uităm în afara și să spunem vreau și eu asta, să fiu așa, să arăt așa, să am. Atunci există această tendință de a copia pentru că nu avem obișnuința să stăm cu noi, să ne așezăm, să ne uităm la noi și apoi să primim răspunsul la ceea ce îmi doresc. Cum vreau să fiu, să arăt, ce vreau să am… ”, a precizat psihoterapeutul Oana Nicolau în cadrul emisiunii Ego Life.

Specialistul este de părere că atunci când vom reuși să să dobândim un respect mai mare pentru propria persoană, vom putea depăși și această mentalitate.

„Mă uit la ce spune societatea pentru că nu am învățat să ma uit la mine.”, a mai afirmat specialistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…