Cum să vopsești ouă curcubeu. Ai nevoie de câteva bețișoare de urechi

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
ouă curcubeu

Cel mai răspândit obicei creștin de Paște, în întreaga lume, este vopsirea ouălor. Deși culoarea roșie este culoarea tradițională pentru vopsitul ouălor de Paști, astăzi se utilizează și alte culori. În ultimii ani, tehnicile și metodele de vopsire a ouălor pentru Paște au devenit din ce în ce mai creative. Dacă pe vremuri se foloseau diferite frunze pentru a decora ouăle, acum pe internet, se găsesc o sumedenie de tehnici inedite, la care nu te-ai fi gândit.

Ouă curcubeu. Tehnica simplă de vopsire

Astfel, o tehnică foarte simplă de vopsire a ouălor pentru masa de Paște, o poți face cu câteva bețigașe pentru urechi. Copii vor fi încântați să se implice în această activitate.  Astfel de activități păstrează tradițiile, însă, și mai important, creează amintiri și ne aduce mai aproape unii de ceilalți.

Ouăle de Paște se pot vopsi în mai multe moduri, cu coloranți sintetici, din magazine sau cu coloranți naturali, din ingrediente organice. Pentru vopsirea ouălor curcubeu se pot folosi și coloranți naturali, doar că intensitatea culorilor va fi mai palidă și durează mai mult timp. Pentru metoda de astăzi vom folosi coloranți alimentari, prin care ouăle vor fi inedit vopsite, în nuanțe intense. Copii vor putea să-și folosească imaginația alegând culorile preferate. Farmecul acestui mod de vopsire a ouălor este că puteți combina culorile complementare sau cele de bază, pentru a obține mai multe nuanțe. Astfel, copii vor experimenta, se vor juca și vor fi bucuroși de aprecierile musafirilor.

Vezi și Cât timp poţi păstra la frigider ouăle fierte de Paşte. Greşeala pe care o fac mulţi români

Materiale necesare:

  • 10 ouă fierte
  • 4 plicuri vopsea lichidă pentru ouă- sau mai multe nuanțe
  • 4 linguri oțet alb
  • 10 șervețele de hârtie
  • 4 bețișoare de urechi
  • 4 pahare mici ( de  50 mililitri)
  • mănuși de menaj
  • ulei pentru uns

Cum se colorează ouăle curcubeu

  • După fierbere, se lasă ouăle la răcit, într-o oală cu apă rece. După 10 minute, ouăle se scot din apă și se usucă cu un prosop de bucătărie.
  • Se pregătesc vopselurile astfel: se toarnă plicurile de vopsea lichidă în pahare, fiecare pahar cu câte o culoare.
  • În fiecare pahar, peste vopsea se toarnă o lingură de oțet. Fiecare se amestecă cu câte un bețișor de urechi.
  • Fiecare ou se învelește strâns cu un șervețel de hârtie. Se ia din fiecare culoare cu bețigașul de urechi și se trasează linii groase pe șervețel.
  • Când oul este complet vopsit, se strânge bine în palme, pentru a se lipi vopseaua, apoi se lasă la uscat în cofraj sau suportul pentru ouă. Se repetă procedeul pentru toate ouăle.
  • Vopseaua se usucă în aproximativ 10 minute, apoi se desfac șervețelele.
  • Ouăle se ung cu un șervețel îmbibat cu ulei, pentru a le da acel luciu frumos.

Vezi și Testul care îți arată dacă ouăle cumpărate sunt proaspete. Modul simplu care te ajută să îți dai seama

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…