Decizia radicală luată de Ana Morodan după 3 săptămâni de la incidentul din trafic. „M-am întors în viața mea”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ana Morodan se află în prezent sub control judiciar pentru 60 de zile și este cercetată în 3 dosare penale. La finalul lunii martie în urma testării, atât alcooltestul, cât și drugtestul au afișat rezultate pozitive, iar influencera a ajuns în arest. Acum vedeta a luat o decizie radicală.

Ana Morodan sare în ajutorul afaceriștilor români. Vedeta a făcut totul public

Ana Morodan a mărturisit pe pagina sa de Instagram că a primit în ultimele săptămâni cele mai bune lecții de viață. Vedeta își dorește acum să-i ajute pe cei din comunitatea sa online să își promoveze afacerile astfel încât să devină mai cunoscute.

Între timp, Ana spune că face meditație și merge la terapie pe jos, nu cu mașina. Vedeta nu mai are permis de conducere în urma incidentului din trafic de la finalul lunii martie. Până se face bine, așa cum ea precizează, Ana vrea să fie de ajutor pentru oamenii de pe pagina sa.

„În ultimele săptămâni am primit cele mai bune lecții de la viață. Am primit noroc cu carul, gesturi frumoase, gânduri și vorbe minunate. Am primit dragostea familiei mele de prieteni, cand nu credeam că e posibil sa ai asa ceva fara legături de sânge. Am primit o rețea invizibilă de oameni care au avut grijă de mine, am primit critici sănătoase, sfaturi blânde și încrederea că oamenii sunt buni.

Până mă fac bine, decid ce vreau să fac și adun energie și cap de planuri și construcție bună și frumoasă, vă dau și eu ce pot acum: un wall de media socială.

Suntem pe Insta și pe Facebook o comunitate de vreo 600 000 de oameni foarte mișto, pe bune (I so, so admire you, my amazing people!). Stiu ca printre voi sunt oameni care au afaceri, visuri și construcții de mărci personale, comerciale sau proiecte sociale și de fapte bune. Vă dau wallul meu, pe rând, să vă comunicați aici mesajeleșsi poate că așa, sunt de ajutor să accelerați un pic, ce aveți de construit.

Trimiteți-mi pe DM sau pe mail ce vreți și cum vreți să promovați, vă mai dau și eu niște idei, ca să arate bine campania și vă dăruiesc prezența pe wall-urile mele de social media.
Astfel, aflăm toți despre ce lucruri faine vreți să faceți.

Aștept, vă mulțumesc și mă duc să mai fac o meditație până plec la terapie. Pe jos! ??
Pusi pa, da’ m-am întors în viața mea!”, a scris Ana Morodan.

Ana Morodan a petrecut câteva ore în arest

La scurt timp după ce a fost prinsă pentru a doua oară în trafic și testată pozitiv pentru alcool și substanțe interzise, Ana Morodan a ajuns pentru câteva ore în arest. La ieșirea din arest, influencera a ținut să transmită că nu a consumat droguri. A menționat că substanța la care a ieșit pozitivă provine din pastilele pe care le ia pentru a-și trata insomnia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…