Kitty Cepraga a părăsit în urmă cu 20 de ani România și s-a stabilit în Italia, acolo unde și-a urmat pasiunea și a jucat în mai multe filme. S-a întors în țară în urmă cu mai bine de un an, iar în prezent, ea predă copiilor din România actorie în limba italiană. Ea a vorbit în cardul ediției cu numărul 58 a emisiunii Ego Life despre rolurile pe care le-a avut și câte sacrificii a fost nevoită să facă pentru a intra în pielea personajelor pe care le-a avut de interpretat.
Cum a fost afectată Kitty Cepraga de rolurile interpretate
Kitty Cepraga a devenit cunoscută în România după ce a îmbrățișat o carieră în televiziune, fiind atât prezentatoare, cât și VJ la posturile muzicale autohtone. Ulterior, a plecat în Italia, acolo unde și-a urmat pasiunea, și a jucat în mai multe producții. Printre filmele în care a apărut se numără și „The Secret of Botticelli“.
Ea a fost distribuită și în anumite producții românești, precum „Milionari de weekend” și, recent, în „Pup-o, mă! 3: Ouăle, franceza și ardelenii”, unde apare alături de Cosmin Seleși, Alin Panc și Vărul Săndel (Alexandru Pop).
Kitty Cepraga este invitata Danei Săvuică în cadrul ediției de luni seara a emisiunii Ego Life, unde a vorbit despre cât de important este, în viziune ei, să te contopești întru totul cu personajul pe care îl ai de jucat.
„De fiecare dată când pregăteam o probă pentru un film, intram cât se poate de mult în realitatea acelui personaj. Credeam, gândeam, mâncam, mă comportam precum acel personaj pentru care dădeam proba. Este un approach (apropiere n.r.) pe care nu toți actorii îl au. Este școala lui Stanislavski pe care noi am făcut-o aici, în estul Europei, foarte puternic.
În principiu sunt genul de actor care „se ia de gât cu personajul” și și-l asumă.”, a declarat Kitty Cepraga în Emisiunea Ego Life.
„Tata a spus că își dorește foarte mult să nu iau rolul acesta”
Ea a povestit un episod din trecut în care tatăl ei i-a spus că își dorește să nu fie acceptată pentru rolul unei persoane bolnave de schizofrenie, întrucât era temător ca din cauza sensibilității sale caracteristice, să nu rămână blocată în personaj.
„S-a întâmplat, acum câțiva ani, să dau o probă pentru un film, unde trebuia să joc rolul unei bolnave de schizofrenie și am făcut un research foarte amănunțit. Cunosc foarte multe situații cu persoane care au această afecțiune și țin minte că tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, a spus că își dorește foarte mult să nu iau rolul acesta și am rămas foarte tristă. L-am întrebat de ce și mi-a răspuns că tocmai pentru că știe că sunt un om foarte sensibil și mă îndrăgostesc de personaj și mi-l asum, îi era frică să nu rămân blocatăîn el. Și iată că până la urmă nici nu am luat rolul.”
