Ce nu trebuie să ții la intrarea în casă. Cele două obiecte care nu au ce căuta, alungă norocul

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce nu trebuie să ții la intrarea în casă

Feng Shui poate fi aplicat în toate aspectele vieții noastre de zi cu zi și, bineînțeles, în casa noastră. Fiecare loc din casa noastră este relevant pentru această filozofie, dar există câteva locuri în care ar trebui să începem să aplicăm aceste principii chiar acum. Astfel energia bună să poată intra în casă și să ținem departe toată nefericirea și sărăcia. Îți spunem care sunt cele două lucruri pe care NU ar trebui să le ai la intrarea în casă și pe care ar trebui să le schimbi cât mai repede.

Ce să nu ții niciodată la intrarea în casă

Intrarea casei tale are aspecte de care ar trebui să te îngrijești și de care ar trebui să ții cont, astfel încât să fie un magnet al abundenței. Dacă ușa de la intrare este deteriorată, ai atrage tristețea și ai trimite un mesaj universului că locuința ta este compatibilă cu energia stagnantă. Vei crea, de asemenea, bariere energetice care nu îți permit să mergi mai departe. Pe de altă parte, o ușă în stare excelentă, curată și cu vopseaua intactă vorbește despre o casă în care energia bună există, curge și se multiplică.

Vezi și – Planta care atrage banii. Unde se așază în casă și ce e bine să faci. Aduce noroc și prosperitate

Lucruri de evitat la intrarea în casă

Dezordinea

Dezordinea în orice zonă a casei tale trebuie evitată cu orice preț. Conform Feng Shui, lucrurile nelalocul lor nu fac decât să atragă energie negativă. O variantă în acest sens este să ai zone bine determinate unde obiectele își au locul și să le respecți. Intrarea într-o casă și observarea dezordinii generează o senzație de disconfort și ar putea afecta vibrația locului, potrivit panoramaweb.com.

Fără amulete

Amuletele sunt un instrument foarte util pentru a stimula energia pozitivă și pentru a opri pătrunderea vibrațiilor care amenință stabilitatea și prosperitatea casei tale. De aceea, o greșeală pe care ar trebui să o eviți este să NU ai niciunul la intrarea în casă. Specialiștii Feng Shui sugerează să optezi pentru monede chinezești sau pentru un elefant cu trompa îndreptată în sus.

Îmbunătățește energia din casa ta urmând aceste două sfaturi și vei observa cum vibrațiile bune se mențin și se înmulțesc în toate spațiile din locuința ta.

Vezi și – Ziua norocoasă în care te poți căsători. Cum se calculează de fapt și ce trebuie să știi înainte de a alege data nunții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…