Amestecul banal care elimină petele de transpirație. Ce trebuie să aplici de fapt pe pete, efectele sunt uimitoare

Cu ce poti sa cureti petele de transpiratie sau deodorant de pe hainele albe si colorate.

În perioada anotimpului cald hainele albe pot rămâne pătate din cauza transpirației. Acest lucru provoacă multe neplăceri. Sunt pete greu de îndepărtat și multe persoane se gândesc deja că nu mai pot purta acele haine. Din fericire, există o soluție foarte simplă și de ajutor pentru a elimina petele de transpirație.

Cum să scapi rapid de petele de transpirație rămase pe haine

Pete de transpirație, în general ,nu dispar la prima spălare a hainelor. Se poate întâmpla însă să nu mai ai timp pentru a săpa haina pătată și pentru a doua oară. Pentru a te asigura că nu vei fi pusă într-o astfel de situație, află un truc simplu și eficient.

Pentru a elimina rapid petele de transpirație de pe haine poți folosi rapid acest remediu. Este potrivit și pentru țesături artificiale, dar și pentru țesături naturale.

Ai nevoie de:

  • 50 ml peroxid de hidrogen
  • acid citric- o lingurță
  • o jumătate de lingurițăd e sare

Amestecă cele trei ingrediente și așteaptă până când sarea și acidul citric sunt complet dizolvate. Aplică soluția finită pe pete și așteaptă timp de 10-15 minute. Dacă pata este veche, atunci lasă soluția pe țesătură mai mult timp.

Pune apoi haina pătată în mașina de spălat la un ciclu normal de spălare. La final vei vedea că petele de transpirație dispar. Această metodă este potrivită doar pentru articolele albe.

Vezi și – Cum scapi de petele de mâncare de pe haine. Trucul genial pe care trebuie să-l știi, îți va fi de mare ajutor

Cum să cureți petele galbene de pe gulerele cămășilor

Spălarea cămășilor poate fi o provocare uneori. Totul este mult mai complex deoarece trebuie să ai grijă de fiecare articol de îmbrăcăminte astfel încât să nu sufere nicio deteriorare. Pentru a curățat petele galbene fără se deteriorezi materialul folosește acest truc:

Ai nevoie de detergent și oțet alb. Pune într-un recipient de palstic detergentul și oțetul alb, apoi amestecă foarte bine. Pune acest amestec pe petele de pe hainele albe și freacă zonele afectate cu ajutorul unui burete. Lasă apoi cămașa să se înmoaie timp de o oră, iar după ce a trecut acest timp, spal-o ca de obicei.

Astfel, pur și simplu îți poți face hainele să arate frumos și toate acele pete de care îți făceai griji vor dispărea. Fii sigură că, dacă vei încerca acest lucru, îți vor plăcea rezultatele!

Vezi și – Cu ce se curăță petele de cafea. Cel mai simplu și eficient truc, e la îndemâna tuturor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…
Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o gamă largă și acestea sunt variantele care nu dau greș

Fashion and shopping

Un pasionat de parfumuri recomandă cele mai bune alegeri bărbătești, în 2026. A testat o…

Alegerea unui parfum bun nu ține doar de miros, ci de identitate. Parfumul potrivit spune o poveste despre cine ești, fără să rostești un cuvânt.…
Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Casa și grădina ta: decor și îngrijire

Cum alegi vinul potrivit pentru masa de Crăciun: recomandări de la expertii Unvinpezi.ro

Sărbătorile de iarnă înseamnă mese îmbelșugate, momente petrecute alături de cei dragi și preparate tradiționale care nu lipsesc din nicio casă, de la sarmale și…