Apare o nouă monedă în România. Va fi pusă în circulație pe 10 iulie și este valoroasă. Toți românii vor dori să o aibă

Apare o nouă monedă în România. Va fi pusă în circulație pe 10 iulie și este valoroasă. Toți românii vor dori să o aibă

Banca Națională a României urmează să lanseze pe piață o nouă monedă, pentru a-l omagia pe unul dintre cei mai mari regizori români. La 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, apare o nouă monedă în România, cu o valoare nominală de 10 lei. Elementele de identificare au legătură cu cinematografia și cu activitatea lui Liviu Ciulei.

BNR a anunțat că lansează o nouă monedă în România

Moneda cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei va fi lansată începând cu data de 10 iulie 2023. Pe avers, moneda va avea o clachetă cinematografică și role de film, precum și inscripția ”România”, stema țării, anul în care a fost emisă și valoarea nominală: 10 lei. Pe revers, este portretul lui Liviu Ciulei, precum și inscripția ”100 de ani de la naștere”.

Monedele din argint nu vor fi folosite la tranzacții, ci vor fi ambalate în metacrilat transparent. Acestea vor fi însoțite de certificate de autenticitate și broșuri de prezentare, în limbile română, engleză și franceză. Certificatele vor fi semnate de guvernatorul BNR și casierul central.

Citește și: Care este pluralul cuvântului monedă. Mulți îl folosesc greșit

Vor fi scoase pe piață maximum 5000 de monede, iar un exemplar se va vinde cu prețul de 470 de lei, împreună cu broșura și certificatul. BNR va lansa aceste monede prin intermediul sucursalelor regionale din țară.

Liviu Ciulei, cel care va fi omagiat cu moneda de argint lansată de BNR, a fost unul dintre cei mai mari regizori români. A primit un premiu la Cannes pentru filmul ”Pădurea Spânzuraților”, considerat unul dintre cele mai bune filme românești făcute vreodată. A regizat și a semnat scenariul și pentru alte filme românești celebre, precum ”La Moara cu noroc”, ”Valurile Dunării” sau ”O scrisoare pierdută”.

Apare o nouă monedă în România. Va fi pusă în circulație pe 10 iulie și este valoroasă. Toți românii vor dori să o aibă
Moneda cu chipul lui Liviu Ciulei

Care este cea mai folosită bancnotă din România

Pe piața din România circulă 4 tipuri de monede și 8 tipuri de bancnote, cu valoare nominală de la 1 ban la 500 de lei. În ceea ce privește bancnotele, cele mai utilizate sunt cele cu valoare nominală mică și medie. Potrivit unui raport al BNR, în anii trecuți, cea mai folosită bancnotă pentru plăți și tranzacții a fost cea de 1 leu. Peste 25% dintre bancnotele tranzacționate în România au avut această valoare.

Citește și: Moneda care te poate îmbogăți. Primești pe loc 100.000 de euro dacă o ai acasă

Pe locul al doilea în topul celor mai folosite bancnote, potrivit aceluiași raport, este cea de 100 de lei. Din totalul banilor folosiți, peste 22% au fost bancnote de 100 de lei. Și bancnota de 50 de lei a fost folosită în proporție foarte mare: 18% dintre bancnote au avut această valoare.

La polul opus, cea mai puțin utilizată bancnotă a fost cea cu valoarea cea mai mare, respectiv de 500 de lei. Mai puțin de 1% dintre bancnotele folosite la plăți și tranzacții au avut această valoare nominală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…