Ce este interzis să faci în biserică. Multe femei comit greșeala asta, e mare păcat

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Venirea la biserică este un obicei străvechi, ce simbolizează întâlnirea credincioșilor cu Iisus Hristos. Aici trebuie respectate câteva reguli de conduită pe care cu toții ar trebui să le cunoaștem. Niciodată nu ar trebui să faci următoarele lucruri în biserică.

Reguli ce trebuie neapărat respectate în biserică

Casa Domnului este locul în care enoriașii vin pentru a participa la slujbe, pentru a se spovedi și împărtăși, pentru a asculta pilde dar și pentru a-și găsit pacea interioară. Însă, asemenea oricărui loc public, trebuie respectate anumite reguli, în primul rând de bun simț. În primul rând, credincioșii trebuie să fie îmbrăcați decent și să nu deranjeze prin apariția și gesturilor lor pe ceilalți participanți la slujbă.

Atunci când intri în biserică, ar trebui să o faci înainte de a începe slujba, pentru a nu-i deranja pe cei ce se roagă. De asemenea, trebuie să te închini la icoane, însă nu să le și săruți, așa cum fac multe alte persoane. O altă regulă este ca bărbații să stea în dreapta iar femeile în stânga bisericii, ordinea nefiind schimbată niciodată într-o biserică ortodoxă. Singura excepție o fac copiii, obiceiul fiind preluat chiar de la începuturile creștinătății: Maica Domnului stă în stânga Tatălui.

Un alt lucru de evitat este statul jos atunci când celelalte persoane stau în picioare, excepția fiind bătrânii și copii. De asemenea, nici nu se stă în picioare atunci când ceilalți stau în genunchi să se roage sau să se închine. Una dintre cele 14 reguli explicate de părintele Ilie Cleopa se referă la venirea în biserică. Când un creștin intră în lăcașul de cult, trebuie să fie iertat de toată lumea. O alta se referă la darul adus la venirea în biserică. Poate să fie o lumânare, un pahar de vin, un bănuț, obiecte ce-l vor binecuvânta pe posesor mai târziu.

Există o regulă și pentru când părăsim biserica. După ce creștinii ajung acasă, aceștia trebuie să spună o rugăciune către sfintele icoane iar când se așează la masă, să le povestească membriilor familiei ce își amintesc din timpul slujbei. În plus, după masă, timp de două ore, în care ne odihnim, ne vom gândi la cei mai puțin norocoși, care nu au, poate, nici un sfert din ce avem fiecare în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…