Ce se întâmplă atunci când dormi cu pisica în pat. Adevărul te va pune pe gânduri

Ce se intampla atunci cand dormi cu pisica in pat. Adevarul te va pune pe ganduri

Îți adori pisica și nu te despărți niciodată de ea. Toarcerea ei te liniștește și îți place să fii tot timpul alături de ea, chiar și atunci când dormi adânc? Ei bine, orice iubitor de feline te poate înțelege perfect. E aproape imposibil să reziști unui astfel de animăluț. Dar ce se întâmplă, de fapt, atunci când dormi cu pisica în pat. Iată ce spun specialiștii!

E bine sau nu să dormi cu pisica în pat? Iată ce spun experții

Prezența unui animal de companie aproape de tine are, desigur, un efect liniștitor. Adori să dormi cu pisica ta în pat, dar oare este o idee bună?

Bruno Chomel, profesor de medicină veterinară la Universitatea Davies din Statele Unite, și Ben Sun, oficial de sănătate publică din California, au efectuat câteva cercetări pe această temă.

Astfel, aceștia au ajuns la concluzia că nu este bine să dormi cu pisica în pat, deoarece te poți alege cu diferite boli, alergii, paraziți și alte bacterii. De asemenea, te mai poți trezi și cu diferite zgârieturi.

Așadar, dormitul cu animalul tău de companie este extrem de tentant, dar este total nerecomandat. Prin urmare, este de preferat să eviți să dormi cu animalul tău de companie pentru a preveni problemele de sănătate.

Citește și De ce strănută pisica. Ce trebuie să știi dacă felina ta se confruntă cu această situație. Cele mai frecvente cauze!

Motivul pentru care nu este bine sa dormi cu pisica in pat
Motivul pentru care nu este bine sa dormi cu pisica in pat

La ce alte riscuri te mai expui

Dacă avertismentele menționate mai sus nu sunt suficiente pentru tine, trebuie să iei în calcul și următoarele aspecte:

  • Îți poate perturba somnul: o pisică doarme toată ziua și se trezește noaptea.
  • Spune adio intimității: dacă ești într-o relație și ai o pisică, te sfătuim insistent să o ții departe de patul conjugal. Nu va ezita să intervină între tine și partenerul tău și să-ți arunce o privire ciudată: ”Ce faci? „. Obisnuiește-ți pisica să stea sau să doarmă într-o altă cameră ca să te lase în pace.

Citește și De ce pisica nu vrea să se uite în ochii tăi. Mesajul pe care-l transmite, de fapt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…