Metoda ieftină care te scapă de insecte. Trucul mai puțin cunoscut în România face minuni

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Să ai gândaci în casă poate fi un adevărat coșmar. Nu doar că este neplăcut să vezi astfel de insecte mișunând prin locuință, dar sunt și purtătoare de microbi și boli. În rândurile de mai jos vă vom prezenta câteva alimente la îndemână ce vă pot scăpa definitiv de dăunătorii enervanți.

Alimentele simple ce te scapă garantat de gândaci

Gândacii se reproduc foarte repede, iar când vezi un pui, este clar că și-au găsit un culcuș unde să își facă de cap și să îți umple, astfel, casa de dăunători. Primul instinct ar fi să chemi un specialist pentru o deratizare completă și eficientă, însă află că există și alte metode prin care poți scăpa de insecte, mult mai sigur și ieftin.

Poți folosi făină pentru a extermina gândacii, dar pentru asta trebuie să o combini cu ulei de măsline și acid boric de la farmacie. Efectul asupra gândacilor este imediat, pentru că aceștia nici nu sunt fani ai făinii, iar în combinație cu substanțe toxice ce le fac rău, emestecul devine o capcană eficientă.

De asemenea, gândacii nu suportă nici ceapa. Aceatsa trebuie tăiată în jumătate, înmuiată în apă, făină, 3 – 4 lingurițe de pudră borică și un praf de zahăr. Amestecul va fi pus pe la colțuri și lăsat să acționeze împotriva insectelor.

Un alt aliat împotriva gândacilor este sucul de lămâie. Îl poți integra în rutina ta de curățeni și astfel mirosul va ajunge în toate colțurile casei, pe unde se pot ascunde gîndacii. Mirosul de citrice nu le face bine dăunătorilor și vor dispărea cât ai clipi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…