Câte clase are Valentina Pelinel, de fapt. Adevărul surprinzător despre soția lui Cristi Borcea

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cate clase are Valentina Pelinel, de fapt. Adevarul surprinzator despre sotia lui Cristi Borcea

Retrasă de câțiva ani buni din activitate, Valentina Peinel reprezintă în continuare un etalon în modellingul românesc. A avut o carieră destul de scurtă, dar intensă și cu siguranță strălucită, defilând pe cele mai importante podiumuri internaționale și din România. Întrucât a plecat din țară în adolescență pentru a-și continua cariera de fotomodel în Statele Unite, multă lume s-a întrebat de-a lungul timpului ce nivel academic a atins vedeta. Ea a dorit să facă lumină în această privință și a dezvăluit ce studii are, de fapt. Iată câte clase are Valentina Pelinel.

Câte clase are Valentina Pelinel, de fapt

Valentina Pelinel este exemplul viu că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, prin efort, ambiție și dăruire, poți obține. În copilărie se visa defilând pe marile podiumuri internaționale. Colecționa poze din reviste cu celebrele fotomodele ale vremurilor, precum Naomi Campbel, Claudia Schiffer sau Cindy Crawford și știa că într-o zi va ajunge ca ele. Și nu doar că a ajuns să le cunoască, ci a și defilat alături de unele dintre acestea.

La 15 ani a câștigat primul ei concurs de frmusețe din România, iar de atunci cariera ei a cunoscut o ascensiune incredibilă. La doar 17, vedeta a lăsat totul în urmă și a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a-și urma visul.

Citește și: Valentina Pelinel, dezvăluire emoționantă despre Cristi Borcea: „Este sufletul meu pereche!”. Ce spune despre soțul ei, după 4 ani de căsnicie. EXCLUSIV

Ce studii are Valentina Pelinel

În acest context, s-a speculat că, renunțând la liceu aici, vedeta nu ar avea nici măcar diploma de bacalaureat. Valentina Pelinel a vrut să lămurească odată pentru totdeauna această situație și a dezvăluit că și-a continuat studiile peste ocean și chiar a absolit cursurile unei prestigioase universități din America.

”La 17 ani când am plecat în America mi-am întrerupt studiile. Apropo, să lămuresc asta cu studiile, pentru că din 2 în 3 ani se trezește cineva să spună că mă așteaptă să-mi dau bacul. Să nu mă mai aștepte, să stea liniștit că mi-am făcut demult liceul în America și am făcut și cursurile, și marketing, și strategie de marketing și de business în cadrul Universității I Cornwell care e una dintre cele mai bune din lume.”, a dezvăluit fostul manechin internaional potrivit Unica.

Citește și: Valentina Pelinel dă din casă. Cum l-a anunțat pe Cristi Borcea că va fi din nou tată: „Amândoi ne doream”

Valentina Pelinel a recunoscut totuși, că i-a fost dificil să își împartă timpul între cursuri, prezentări de modă și show-uri de televiziune.

”Îmi era foarte greu, pentru că aveam și repetiții. Eram la Ceaiul de la ora 5 și aveam show-uri în țară, repetiții și eram și la școală, foarte greu. Uite așa de dimineața până noaptea asta făceam.”, a precizat soța lui Cristi Borcea.

De ce a renunțat Valentina Pelinel la cariera de fotomodel în plină glorie?

Valetina Pelinel a renunțat modelling pe când avea doar 26 de ani, după o carieră plină de succes, care a durat ai bine de 10 ani.

Ea a mărturisit că a decis să renunțe atât de devreme , deoarece ajunsese să realizeze tot ce își propusese și voia să se ocupe și de viața personală, nu doar de carieră.

”Mai aveam câțiva ani frumoși, nu era din cauza vârstei. La 26 am renunțat, puteam să mai lucrez liniștită, mai ales în America unde munceam eu, unde se lucrează până mult mai târziu, dar așa am simțit că era momentul să mă ocup de mine nu neapărat de carieră. În carieră făcusem absolut tot ce mi-am dorit, nu era nimic la care visam să fac, mi-am încheiat onorabil cariera fiind în Time Square pe postere de 40 m și cred că a fost momentul în care a trebuit să aleg, așa am simțit: să las cariera deoparte.”, a mai spus vedeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…