Obiceiuri interzise în Turcia. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci dacă ajungi aici. Acest gest banal este considerat vulgar

Obiceiuri interzise in Turcia. Ce nu ai voie sub nicio forma sa faci daca ajungi aici. Acest gest banal este considerat vulgar

Turcia se numără, fără dar și poate, printre destinaţiile favorite de vacanţă ale românilor. Asta datorită peisajelor de poveste care se regăsesc în această țară, cât și serviciilor de calitate oferite. Dacă ai și tu de gând să vizitezi Turcia, trebuie să știi, însă, că există câteva gesturi pe care ar fi bine să nu le faci. Iată care sunt acestea!

Ce să nu faci dacă ajungi în Turcia

De regulă, atunci când organizezi o vacanță, cauți informații despre ce trebuie să faci la destinație, despre locurile pe care trebuie să le vizitezi sau despre mâncarea pe care trebuie să o încerci.

Astfel, ai tendința de a ignora acele lucruri pe care nu ar trebui să le faci în țara în care vei călători. Deși este adevărat că obiceiurile cetățenilor pot fi similare dacă mergi într-un stat vecin, există întotdeauna lucruri pe care le faci și care pot părea ciudate acolo.

Dar acest lucru se întâmplă mai des dacă vorbim despre o țară cu o cultură foarte diferită de a noastră, cum ar fi Turcia. Tocmai despre această țară, vom vorbi în aceste rânduri. Mai exact, despre lucrurile pe care nu trebuie să le faci acolo.

Citește și Cât aur poți aduce din Turcia. Ce trebuie să știi, dacă vrei să cumperi din această țară!

Gestul care te-ar putea costa libertatea

  • Arătarea degetului mare în sus – este considerat un gest vulgar sau ofensator;
  • Salutul cu mâna stângă – când dai mâna sau oferi ceva cuiva, folosește mâna dreaptă. Mâna stângă este considerată nesănătoasă și utilizată în activități igienice;
  • Încălțămintea în case – dacă ai norocul să intri în casa unui localnic, ar trebui să îți lași pantofii la ușă;
  • Mâncatul și băutul în public –  nu mânca și nu bea în public în timpul lunilor de Ramadan. Oamenii care postesc trebuie respectați și, de exemplu, a bea o băutură răcoritoare în fața lor într-o zi călduroasă nu este deloc o idee bună;
  • Ignorarea ospitalității turcești – ei consideră că este nepoliticos să refuzi un ceai turcesc, deoarece faptul că ți se oferă înseamnă că vor să stea cu tine și să vorbească;
  • Afecțiunea în public – nu-ți arăta afecțiunea față de cineva în public, fiindcă turcii se vor uita ciudat la tine;
  • Vorbitul despre politică în public – nu trebuie să vorbești despre politică în public, deoarece un comentariu nepotrivit te-ar putea duce chiar la închisoare.

Citește și Ce poți vizita în Turcia. Locuri superbe pe care nu trebuie să le ratezi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…
DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Utile

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Sunt zile în care simți că ai prea multe de ținut minte: job, familie, cumpărături, mesaje, programări. Și, pe lista aceea mentală, apare brusc un…
Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…