Lucruri fascinante despre copiii născuți în luna august. Ce misiune au de fapt: „Este karma față de neam” VIDEO EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Lucruri fascinante despre copiii născuți în luna august

Numerologul Adam Stavarache a făcut dezvăluiri total neașteptate la Ego Life. Potrivit lui, copiii care sunt născuți sau se vor naște în luna august au o misiune specială în viața lor. De asemenea, a vorbit și despre luna august, despre care a spus că este o lună a conflictelor.

Misiunea copiilor născuți în luna august. „Trebuie să participe tot timpul la reconcilierea familiei”

Potrivit numerologului Adam Stavarache, copiii născuți în luna august trebuie să învețe să își țină părinții uniți. Specialistul susține că acești copii trebuie să participe tot timpul la reconcilierea familiei. Luna august, este, conform lui, o lună în care persoanele care se nasc trebuie să își îndrepte karma față de neam.

„Toți copiii care se nasc în luna a opta se nasc în familii disfuncționale, în care ei trebuie să învețe să își țină părinții uniți. Sarcina copiilor din luna august este să își țină părinții uniți. Practic, copilul care se naște în august sau o persoană care e născută în august trebuie să participe tot timpul la reconcilierea familiei, neamurilor. Pentru că este o lună care zice ‘ai venit aici ca să îți îndrepți karma față de neam’. Deci luna a opta este luna în care noi trebuie să ne reparăm relații de neam. (…) E bine ca luna aceasta să ne cerem iertare față de noi înșine și față de ceilalți”, a spus Adam Stavarache.

Vezi și – Ce semnificație au numerele de la 1 la 9. Numerologul Adam Stavarache oferă interpretarea pentru fiecare dintre ele VIDEO EXCLUSIV

De ce au loc multe conflicte în luna august: „E bine să ne cerem iertare”

Numerologul Adam Stavarache a dezvăluit că luna august este o lună în care oamenii trebuie să își ceară iertare pentru a curăța karma. Orice poate fi taxat în această lună. Din acest motiv, cele mai multe conflicte și războaie au început în luna august.

„Eram în mașină și îmi ceream iertare, și am spus că dacă am greșit, e bine ca în august să ne cerem iertare, pentru a curăța karma. Fiindca orice poate fi taxat. Și e important să-ți dai seama de smerenie. De asta în istorie în august au fost foarte multe războaie, conflicte, s-au stabilit anumite legi. În guvern în luna a 8-a se pregătesc niște legi”, a mai spus Adam Stavarache.

Emisiunea Rgo Life este prezentată de Dana Săvuică. Aceasta se difuzează în fiecare miercuri, la ora 20:00 pe www.ego.ro, Facebook Ego.ro, dar și pe canalul nostru de YouTube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…